Toți mă întrebați cum mă simt, ce fac, cum o mai duc. Cu toții vreți să știți ce se întâmplă în spatele tuturor poveștilor, în spatele faptelor ce, în esență, au luat ființă datorită mie.. vreți să știți ce se întâmplă în spatele zâmbetului meu, în spatele schimbării de atitudine și restul..
M-am hotărât să scriu despre ultima perioadă din viața mea pentru ca voi să nu faceți aceleași greșeli.
Nu te-am iubit. Am vrut doar să fiu fericită și am fost, plătind tribut fericirii zbuciumul meu, de fapt. Am crezut că pot să iubesc, mi-am impus asta, încercam să mă conving de fiecare dată când te priveam că îmi e bine așa. Îmi mascam neîncrederea în tine repetându-mi că așa e normal să fie, când, de fapt lucrurile trebuiau să stea cu totul altfel. Nu m-am îndrăgostit, totul devenise rutină, o rutină care nici nu mă plictisea, dar nici nu îmi aducea prea mult sentiment. Trăiam într-o banalitate continuă, mai pe scurt.
Și cum fiecare dintre noi, din anumite motive, își dorea să scape de banalitate, de cotidian, de rutină, a terminat cu povestea asta, fără prea multe explicații. Crede-mă că tare mi-aș dori să simt ceva, măcar acum.. să îmi pară rău, să regret.. orice.
Singurul lucru pe care îl am acum și nu îl aveam înainte e.. liniștea. Am un zâmbet real pe buze, mi-am regăsit motivația și centrul, asta e cel mai important. Cât despre restul, nu îmi pasă.
Și nu știu unde a crescut atâta indiferență pentru că puteam să jur că nepăsarea nu va ajunge niciodată la mine..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu