Am venit în vizită. Nu mi-am mai vizitat sufletul de vreo două luni și nu mă mai simt ca acasă când aud „Cred, Sper și Simt..”
Știi.. e tare dureros să nu mai ai un loc care să fie numai al tău. Căutăm mereu alinare în brațele altcuiva, când, de fapt, alinarea o poți găsi doar în tine și în forțele tale proprii. Probabil ăsta e motivul pentru care aici nu mai e acasă pentru mine. Am învățat să îmi găsesc puterea dincolo de cuvinte, iar asta nu e o calitate neapărat.
Astăzi, când mă uit în oglindă regăsesc pe chipul meu urmele lăsate de voi toți și.. până și cicatricile rănilor adânci și dureroase sunt frumoase.
Și știi de ce..?!
Pentru că eu știu să îmi descopăr neputințele și părțile frumoase din mine având aceeași atitudine.
E ultima dată când voi scrie aici pentru că nu mai am nimic în comun cu Lorena cea de acum ceva timp și.. nu vreau să îi deranjez zbuciumul care o ținea în viață.
.. am trecut doar în vizită..
Nu îți fă griji. Încui eu ușa.!
