Trebuie..

Măcar acum să înţelegi.. că îmi e dor de tine.. şi DA, poate că acum două zile am Jurat că.. voi termina cu povestea asta care mă face Fericită.. pentru că.. nu ştiu dacă are vreun sens.. dar.. azi.. ei bine, am realizat că eu niciodată nu am avut niciun sens..

Şi.. cu toate astea, ai reuşit să mă readuci în lumea aia a mea albastră şi plină de poezii, de copilărie matură.. fără prea multe cuvinte, doar cu naivitatea ta, cu gesturile tale mărunte, cu simplitatea şi cu entuziasmul tău..

Ştii.. adevărul e că.. îmi e frică.. de regret, de confuzie, de " trezitul la realitate ".. Nu vreau să trăiesc fără.. să ştiu că viaţa e frumoasă.. fără să ştiu că.. eşti cea mai frumoasă parte din mine..

Şi.. Da, încă sunt sufocată de confuzie.. şi, Da.. nu sunt bine sufleteşte vorbind.. dar.. în acelaşi timp mă pot numi un om fericit.. nu îţi pot explica.. de ce.. dar sunt.. şi asta datorită ţie..

Ucid..

 Iată-ma în aceeaşi stare,

bună de nimic şi totuşi

 chinuindu-mă să dovedesc că pot

ce nu pot face...

Poate e o chestiune de ambiţie sau ceva.. asemănător.. dar, pur şi simplu.. iar M-am rănit..şi stiu că..  eu aşa fac mereu.. ( ştii tu.. jucându-mă.. )..  dar acum e altfel..

Nu vreau să mă transform într-un monstru care îţi omoară sufletul.. pentru " a fi bine .... după un timp".. nu vreau să fiu un ucigaş de sentimente frumoase.. nu vreau să.. nu simt, să nu plâng..

Îmi ucid sufletul pentru ca alţii să fie bine..

PROST.. foarte prost .. şi totuşi.. o fac... niciodată nu am să înţeleg.. De ce !?.. poate că aşa sunt eu..

Sunt iubita ta..

Eşti unul dintre acele lucruri minunate.. un vis.. pe care îmi e frică să-l ating.. îmi e frică să mă trezesc la realitate.. pentru că nu ştiu dacă aş mai avea vreun sens..

Şi să ştii.. că dacă mâine ai pleca din tot ceea ce însemn " EU "... m-aş sfărâma.. sub albastrul ochilor tăi.. calzi ce îmi mângâie sufletul, ce mă fac să zâmbesc.. ce mă fac să tremur şi să intru în panică.. da, ochii tăi cred că sunt magici..

Numai noi doi ..

Vibrez.. sufocată sub cuvintele astea două... e ciudat.. vesel şi prost. Nu. Mai degrabă e geometric.. metalic, un pic matematic, dar totuşi, rămâne prost ..în orice caz,..

Strâmge-mă în braţe.. fără să îmi spui nimic.. împleteşteţi sufletul de al meu.. fără ezitări.. priveşte-mi ochii.. dincolo de retină.. desenează cu zorii de zi pe albul din mine şi...atunci când o să plouă afară... să-ţi aminteşti.. că îmi e tare dor de tine.. Sunt iubita ta.. şi întotdeauna voi fi.. şi voi trăi doar ca să îţi zâmbesc.. să te alint... să îti privesc chipul..

Ne despart mii de gânduri şi de tăceri.. şi de prostii care nu ar trebui să conteze.. dar cu toate astea.. sunt iubita ta, iar tu... " iubeşte-mi mâinile şi ochii.. şi iartă-le.. dacă au fost clipe.. "..

În rest.. sunt fericită.. şi bine.. şi zâmbesc.. şi Da, ştiu, eu aşa fac tot timpul.. indiferent de ce se petrece în sufletul meu..  dar nu îmi pasă.. pe bune, chiar nu îmi pasă..  şi îmi place chestia asta cu " indiferenţa ".. mă rog.. oamenii sunt lafel.. dar îmi protejez sufletul într-o carapace de vise.. se pare, că până acum funcţionează.. sper să nu se fisureze carapacea..

Mulţumiri :)..

Vreau să le spun celor ce încă îmi citesc părţi din suflet că.. poastarea " Monolog.. " a fost articolul săptămânii şi.. eu sunt foarte fericită pentru că este al doilea articol al meu.. ( primul fiind " Zâmbesc..." )

apărut în această categorie, aşa că profit de ocazie pentru a le mulţumi celor ce mi-au nominalizat postarea.

Eclipse..

Aş vrea ca versurile să-mi vină.. să curgă râuri fără efort..  simple şi triste ca sufletul meu..

Ştii.. nimeni nu vede ce se întâmplă.. nimeni nu vede că plâng albastru.. nimeni nu oferă puţină dragoste.. şi cred că problema mea e că.. am învăţat să fiu veselă din disperare..

Eclipse.. de dispreţ îmi umbresc inima şi.. am înţeles că.. trebuie să îmi fac curat în suflet.. trebuie să arunc amintiri.. sentimente.. Oameni.. şi să fac loc.. zilei de mâine.. şi sentimentelor de mâine.. şi oamenilor de mâine.. pentru că.. Voi.. cei ce vă aflaţi azi în sufletul meu.. nu meritaţi..

Şi.. să ştii, Maiestre..  că ai dreptate.. de multe lucruri mă afişez aşa cum nu sunt.. pentru a putea trece printre oamenii  nepăsători..  fără să mă doară.. să pot zâmbi.. chiar dacă-mi plâng zorii de zi.. să pot să îţi privesc ochii GOI.. şi să iţi pot spune că " tot ce faci e prost şi că ar trebui să îţi schimbi viaţa ta de nimic.. în ceva mai bun.."..

Măăi ce de-a frământări sufleteşti..

Oricum.. acum sunt mai bine.. dar cui îi pasă..?!.. cui naiba îi pasă..?!!!...

Nu caut răspunsul.. îl am chiar aici.. în multele zâmbete.. pe care ţi le-am oferit..

DOARE.. PUNCT.

NU.. știi..până la urmă îți pasă ce gândesc.. ce simt ?.. nu vreau un răspuns pentru că e mai mult decât evident și eu am înțeles asta.. într-o oarecare măsură.. doar că pe fiecare dintre VOI.. cei care mi-ați pășit în suflet.. vă Credeam altfel..

Mda.. știu.. e trist.. și frustrant și într-o oarecare măsură.. fără importanță.. dar prea mulți de Tine au trecut prin sufletul meu rănindu-mă..

Mereu am trăit în lumea mea cu vise.. cu speranțe și cu sentimente... cu efemer.. și atunci când mă mai trezesc așa.. din când în când la realitate.. 

DOARE..

Dar acum.. PUNCT și DE LA CAPĂT.. 

Și să nu uit...

Între a fi și a nu fi.. 

EU SUNT.