În ziua în care m-ai iubit.

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, am știut că am greșit enorm. Am descoperit o altă Lorenă, am ajuns în Raiul creat de tine special pentru noi.

În ziua când m-ai iubit cu adevărat, am știut cât de multă iubire poate să încapă în sufletul meu. Am realizat cât de mult a iubit Dumnezeul omul, dăruindu-i cel mai important lucru..  Să Simtă!

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, am știut fiecare răspuns al fiecărei întrebări. Mă puteam descompune în trăiri fără să mă doară, puteam să îmi destram sufletul și să ți-l dăruiesc bucată cu bucată fără să mă simt pustiită.. În ziua când m-ai iubit cu adevărat, am fost în stare să culeg scântei și să împletesc sori, am fost în stare să alerg prin venele tale și să mă regăsesc după fiecare fracțiune de secundă în fiecare părticică a trupului și sufletului tău.

 

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, m-ai ucis. Ai omorât cea mai frumoasă parte din mine, mi-ai destrămat firul de ață de care mă sprijineam, mi-ai spulberat centrul de greutate, mi-ai inundat lumea cu lucruri dureroase, mi-ai tăiat aripile, mi-ai sfâșiat încheieturile încercând să recuperezi toate săruturile pe care le dăruiseși.. și toate astea.. 

...pentru ce..?..

Știu, sunt altfel.. cred în lucruri mărunte și în povești, mă scald în vise de neatins, țin la amănunte, la mărunțișuri și de multe ori, nu las ca lumea să observe că în spatele atitudinii de vitejie pe care o afișez mai mereu.. există totuși un suflet!

Și totuși.. dacă aș fi trăit ziua în care să mă iubești cu adevărat.. probabil mi-aș fi amintit răspunsurile pe care le caut, aș fi alergat prin Rai.. sau măcar, aș fi împletit un soare..dar știm amândoi că nici unul dintre lucrurile astea nu s-a întâmplat.

Un altfel de bine.

Nici nu am simțit când a trecut atâta timp. Cert este că am devenit mai egoistă ca oricând.. Mi-am înșiruit temerile, lucrurile frumoase pe care le-am trăit și restul banalităților din mine, încercând să le pun în ordine.

E ca atunci când îți faci curat în dulap. Am aruncat ceea ce nu mai purtam, am selectat, am ordonat sentimentele ce aici sunt înlocuite de haine.. și, am ajuns la concluzia că am nevoie de puține lucruri, sentimente, oameni pentru a fi fericită, echilibrată și cu un zâmbet real pe buze..

Am învățat că dacă pui punct unui capitol din viața ta pentru că așa simți și îți dorești să o faci, FĂ-O fără să te mai întorci asupra lui, fără să îl retrăiești pentru că nu poți savura la aceeași intensitate aceleași emoții consecutiv. E ca atunci când folosești prea mult timp un parfum.. la un moment dat aproape că își pierde din aromă.. cam așa e și cu dragostea..

Am învățat că dacă temelia unui sentiment este clădit și din temeri, nereguli și, de ce nu, minciuni, ipocrizii și false orgolii, întotdeauna vor exista întrebări fără răspuns, gânduri chinuitoare și, pentru cei mai sensibili, drame peste care pot trece foarte greu.

Și știu că, probabil, m-am schimbat. Poate în bine sau poate că în rău, dar de acum înainte nu voi mai responsabiliza pe nimeni cu privire la ce simt, ce îmi doresc și cine sunt. Aici a fost greșeala mea! Voi să nu faceți ca mine.

Am învățat să mă prețuiesc mai mult, să îmi dau seama ce sunt, ce îmi doresc și, cel mai important, Ce Simt!