Monolog [*]..

... colecționez iubiri defecte, rupte, îndoite...

...dau la schimb liniște, dragoste, stabilitate...

Știi.. genele-mi picură amar pe tâmple amintiri ce mă dor și nu ar trebui să mă doară. Mi-au rămas urmele săruturilor tale, mi-a rămas mirosul tău, gustul tău în piele și în respirație.. și mă doare. Știi.. nu vei ajunge niciodată la mine pentru că nu pot permite asta.. ar fi o încălcare de jurăminte și altare pe care le-am construit în mine și nu pot trece atât de ușor peste tot și peste toate doar pentru că.. simt..

Știi.. viața mi-a oferit ore suplimentare de practică psihologică în care am învățat că trebuie să-mi consult rațiunea înainte de a lua o decizie care m-ar putea face fericită sau.. nu..

Am trecut acum mult timp prin aceleași sentimente și crede-mă, știu că nu poate fi posibil să trăiești de două ori aceeași poveste în care doar personajele și decorul se schimbă, dar în care confizia, teama, tremurul și celelalte lucruri din sufletul meu, care ar trebui să fie dominate de rațiune, Există, așa cum au existat acum mult timp pentru altcineva..

Știi.. voi lăsa ca timpul să decidă pentru mine, dar, oricum ar fi.. promit că îmi voi proteja sufletul în carapacea mea tivită cu vise și nori, și, te rog.. dacă nu ești pregătit să o deschizi, nu o face pentru că mă va durea să pierd bucăți din mine.. 

Vin și portocale...

Hai să lăsăm pentru o clipă totul la o parte, să ne încălzim mâinile în buzunarele din sufletul celuilalt, să comandăm o cană cu vin fiert și o portocală și să ne lăsăm inimile să bată în nefirescul sentiment de „ prea bine ”.. 

Pentru o clipă doar să putem transforma tăcerile din priviri în cuvinte, pentru o clipă să putem să ne destăinuim tremurul, temerile, sentimentele.. pentru o clipă să pot să îți dăruiesc un oftat, o îmbrățișare fără să fiu sub semnul trădării..

Știi.. probabil cea mai bună soluție ar fi să ne certăm definitiv, să plecăm unul din sufletul celuilalt, să ne rupem în mici felii de pâine și să ne urâm fără motive, ca, mai apoi, să uităm cine am fost, ce am ascuns în privire, ce am simțit..

E simplu.. dacă vrei să ajungi la stele, trebuie sa înfrunți întunericul din tine și din ceilalți.. sper doar că nu am ales steaua greșită..

Dragă Moșulee...

Dragă Moș Crăciun,

Știu că anul acesta nu am fost un copil foarte cuminte. Nu mi-am respectat toate promisiunile, nu mi-am făcut rugăciunea în fiecare seară și, de multe ori, am uitat de cei dragi. M-am hotărât să îți scriu pentru că îmi e dor de partea din mine care credea în povești, m-am hotărât să îți scriu pentru că încă îmi pasă și pentru că încă port în mine un zâmbet de copil.. 

Moșule, mi-aș dori să îmi aduci multă fericire, multă căldură sufletească, multă iubire.. mi-aș dori să îmi poți imprima în inimă mirosul bunătății și al inocenței. Mi-aș dori să îmi aduci puterea de a trece peste necazuri, mi-aș mai dori un sac maaare în care să fie numai zâmbete.. mi-aș dori o stea pe care să fie gravat numele meu și o pereche de aripi cu care să colind prin visele tuturor.

Moșule, știu că, poate nu merit, dar aș vrea să îmi spui care este secretul pentru a fi fericit.. aș vrea să îmi aduci cheia spre bucurie.. aș vrea să mă înveți care sunt pașii pentru a ajunge în al 9-lea cer.. 

Moșule, te rog să îi aduci surorii mele multă sănătate, multe bucurii și împliniri, iar părinților mei adu-le liniște sufletească, mai mult timp liber și multă sănătate.

Moșule, te aștept ca de fiecare dată, emoționată și cu multă bucurie în suflet și sper  să nu uiți de mine și de ceea ce ți-am cerut.

Cu multă dragoste,

Lorenuș

Ipoteză.

Nu-i bine..

Și știi de ce..?!!...

Pentru că parcă trăiesc în trecut.. trăiesc aceeași poveste pe care o credeam uitată. Evident.. s-au schimbat personajele principale și decorul.. dar am același sentiment de nesiguranță, de frică... de imprecizie, de confuzie.

Întrebarea firească, ce, în mod firesc ar trebui să urmeze este.. ” Se merită..?!”..

.. răspunsul este evident.. ” Nu, nu se merită..”.. și totuși, eu nu pot face nimic pentru a schimba asta..

Eu.. cea care mereu am putut, eu.. cea care am trecut peste momente cumplite, eu.. cea care am știut mereu unde îmi este locul, eu.. cea care am crezut în oameni, în sentimente, în lacrimi.. eu cea care mi-am dăruit sufletul de așa multe ori.. eu.. Eu.. nu mai pot..

Nu vei înțelege... evident.. și știu că cel mai ușor este să abandonezi și să pleci, și nu voi nega lipsa mea de curaj.. doar că.. mă doare prea mult. Inima mea a obosit... a avut parte de iubire defectă, care, nu s-a mai reparat.. a avut parte de prea multe rupturi și răni.. inima mea a fost ucisă de multe ori până acum, și, reînviată de și mai multe ori pentru a putea fi omorâtă iar și iar... și iar.. și iar.. și iar..

I act like I don't care, but you'll never know how much it kills me inside..

Raționament.

Știi.. dacă te întrebi cum reușesc să mă detașez de lucruri de care, în mod firesc nu te poți detașa.. dacă te întrebi cum reușesc să mă comport ca și cum nu aș fi iubit vreodată, ca și cum niciodată nu aș fi simțit ... dacă te întrebi cum pot să pun punct brusc și să pot întoarce pagina...  nu am un răspuns..

Răspunsul e în tine.. Nu există o rețetă pentru a te ridica.. nu există un antidot pentru iubire sau pentru suferință.. există doar sentiment, raționament și voință..

Știi.. dacă te întrebi dacă am simțit.. ei bine, Da, am simțit.. dar am învățat în timp că nu asta contează.. pentru că există încă neputință..

.. am o stare pe care nu o pot descrie.. e un fel de amalgam de sentimente contradictorii, de sentimente pe care le credeam moarte.. de sentimente pe care credeam că am uitat să le primesc în mine..

Sumbru.

 Voi pleca din tot și din toate și.. ce mă sperie mai tare e nu că voi cunoaște necunoscutul, ci, că voi pierde tot ceea ce cunosc..

Știi.. eu nu m-ai fac parte din nimeni de aici, nu mai simt nimic fiind al meu și cred că a venit momentul când pot să spun ” rămas bun ”, momentul când mă pot detașa de amintiri, de oamenii pe care i-am iubit, de prezent.

Știi.. astăzi mi-am descoperit în adâncul ochilor mei plini de prea plinul meu sufletesc.. un cerc, care nu este pătrat, nici tringhiular.. și nici altfel.. Acest cerc este foarte important, aici se află cea mai sensibilă parte din mine, cea mai curată lacrimă pe care am dăruit-o, cea mai frumoasă suferință a mea..

Cercul meu are multe puncte slabe.. Aici e greșeala mea. În cerc trebuie să fie doar oamenii care merită, oamenii care MĂ merită.. nu toți. Trebuie să întăresc temeliile cercului meu, în care au intrat mulți cu sau fără acordul meu, cercul din care au plecat mulți, rănindu-mă..

Știi.. de mâine, voi zâmbi.. voi fi caldă și rece în același timp, voi înghiți lacrimi și confuzii..

..și știi de ce ?..

..pentru că, oricum ar fi, eu am pătrățica mea de lume care nu e nici rotundă, nici triunghiulară.. și nici altfel..