Nimic.

Toți mă întrebați cum mă simt, ce fac, cum o mai duc. Cu toții vreți să știți ce se întâmplă în spatele tuturor poveștilor, în spatele faptelor ce, în esență, au luat ființă datorită mie.. vreți să știți ce se întâmplă în spatele zâmbetului meu, în spatele schimbării de atitudine și restul.. 

M-am hotărât să scriu despre ultima perioadă din viața mea pentru ca voi să nu faceți aceleași greșeli. 

Nu te-am iubit. Am vrut doar să fiu fericită și am fost, plătind tribut fericirii zbuciumul meu, de fapt. Am crezut că pot să iubesc, mi-am impus asta, încercam să mă conving de fiecare dată când te priveam că îmi e bine așa. Îmi mascam neîncrederea în tine repetându-mi că așa e normal să fie, când, de fapt lucrurile trebuiau să stea cu totul altfel. Nu m-am îndrăgostit, totul devenise rutină, o rutină care nici nu mă plictisea, dar nici nu îmi aducea prea mult sentiment. Trăiam într-o banalitate continuă, mai pe scurt. 

Și cum fiecare dintre noi, din anumite motive, își dorea să scape de banalitate, de cotidian, de rutină, a terminat cu povestea asta, fără prea multe explicații. Crede-mă că tare mi-aș dori să simt ceva, măcar acum.. să îmi pară rău, să regret.. orice. 

Singurul lucru pe care îl am acum și nu îl aveam înainte e.. liniștea. Am un zâmbet real pe buze, mi-am regăsit motivația și centrul, asta e cel mai important. Cât despre restul, nu îmi pasă.

Și nu știu unde a crescut atâta indiferență pentru că puteam să jur că nepăsarea nu va ajunge niciodată la mine..

Look like a butterfly..♥..

După ultimele calcule, am realizat că de fapt, a trecut așa puțin timp de când sunt fluture..

Da, un fluture cu aripi uriașe pictate de zâne cu culorile din copilăria mea, un fluture îmbrăcat în zâmbetul meu matur, un fluture căruia i s-au uscat aripile și e gata să zboare spre a-și căuta drumul.. Spre est sau spre vest..?!.. Cine știe?..

Singurul lucru pe care ți-l pot mărturisi este acela că.. nu mă voi mai întoarce aici nicicând pentru că niciodată nu poți învia ceea ce ai omorât.. e ca atunci când ai spart un geam și încerci să îl reconstitui, dar niciodată nu va mai fi la fel.. urmele rămân indiferent de cât timp a trecut de când li s-a dat naștere.

Cine ar fi crezut că ai să reușești să mă transformi în cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată?

No more pain.

În ultima perioadă am schimbat prea multe în mine. Am distrus castelul de nisip în care mă aflam, am inundat marea din ceilalți cu speranțe deșarte, am omorât. Îmi spunea mama la un moment dat că are senzația că sunt un copil veșnic trist și, deși în aparență eu sunt cea care zâmbește mereu, cea care mereu știe să îți spună un cuvânt frumos atunci când simt că ai nevoie de el, în esență.. are dreptate.

..și știi.. mereu am avut senzația că fericirea ta depinde de ceilalți, mereu am căutat pe cineva care să mă facă fericită, mereu mi-am dăruit sufletul intact, crezând că îl voi recupera tot intact, când de fapt, nu e chiar așa.. 

Nu pot spune că sunt rănită pentru că nu simt durere și nici confuzie.. adevărul e că nu simt nimic. Și cred că asta doare într-un mod aproape conștient.. aproape plăcut. Am descoperit între timp că am sufletul intact și nu e în regulă pentru că eram sigură că au mai rămas părți din mine în sufletul tău, dar se pare ca nu e tocmai așa..

Nu ai înțeles prea multe, dar important e că eu am înțeles Totul..

M-am trezit.

Colecționez în continuare iubiri defecte, rupte, îndoite și dau în schimbul lor dragoste, stabilitate, liniște.. și știi de ce..?!

.. pentru că un rău întotdeauna se răsplătește cu un bine, pentru că întotdeauna o vorbă sfâșietoare e mult mai importantă decât o vorbă dulce..

.. e ca atunci când ți-ai stricat telefonul mobil și mergi să ți-l schimbi cu garanția în mână, bucuros fiind că dai ceva defect, spart, îndoit și ți se va da ceva nou, bun, funcționabil și toate astea.. doar pentru că ai garanția care încă nu expirase..

La prăvălia mea nu e așa.. nu am nevoie de garanții și nici de chitanțe.. ar fi nevoie doar de o pereche de ochi albaștri și de un măr într-o oglindă. 

Atât.