Mi-am răscolit neașezările disperării de dinainte de a iubi, am arătat lumii că lumina, în dorul ei de ființă, uită de sine, ți-am arătat că atunci când pleoapele se ating.. nu poți visa..
Am ajuns acolo unde versul curge peste suflet, am ajuns acolo unde cuvântul se poate prelinge peste timp, acolo unde poți vâsli fără trup printre aștri, acolo unde mă sting în ropotele plânsului umil ce își așteaptă pedeapsa..
Mai port și acum în tolba cu umbre, cele mai frumoase zâmbete din privirile noastre, cele mai importante amintiri ce mă fac fericită.. și care, mai apoi, vor deveni dureri ce mă vor bucura..
E simplu. Întotdeauna fericirea se transformă la un moment dat în durere ce te bucură..