Simplu.

Ştii..îmi e dor de simplitate.. îmi e dor să scriu cu lumină în jurnalul lumii mele interzise.. 

Am înţeles din ultima perioadă a vieţii mele că nu pot trăi fără zbucium, nu pot trăi fără tremurul meu lăuntric.. nu pot trăi fără speranţa că mâine.. voi Simţi din nou, voi Crede din nou.. voi Spera din nou.. 

E simplu. Am nevoie de zbucium şi de linişte în acelaşi timp... am nevoie de curcubee şi de întuneric .. am nevoie de fluturi şi de păianjeni.. poate pentru că sunt compusă din cântec şi poezie, sau pentru simplul fapt că.. albastrul îmi curge prin vene..

Ştii.. nu am nevoie de multe pentru a fi fericită.. îmi ajunge o seară răcoroasă.. undeva departe de viaţa strâmbă a oraşului.. o seară în care să mă las sugrumată de milioanele de fluturi pe care i-ai trezit în mine.. o seară în care să mă las cercetată de privirea ta albastră-verzuie.. o seară în care ochii noştri să vorbească.. iar inima să asculte.. 

Şi chiar dacă.. distanţa e mare, şi chiar dacă e greu.. şi chiar dacă, poate voi suferi.. am să risc..