Aveai dreptate.. sunt o enigmă. Sunt o întrebare al cărei răspuns nici măcar eu nu îl am. Ştii.. mereu reuşesc să mă joc şi să mă rănesc.. singură. Apoi, mă ridic cu lacrimi în ochi şi privesc printre crengi.. mă uit cu atenţie şi îmi analizez fiecare mişcare, fiecare zâmbet, fiecare urmă de dispreţ pentru a-mi da seama unde am greşit..
Şi uite că am găsit răspunsul..
M-am implicat prea mult, am pus prea mult suflet, am crezut prea mult în tine.. mi-am dorit ca să mă faci fericită.. atât.
Soarele mai apune şi el, aşa, din când în când şi poate că lumina avea dreptate, dar eu nu am vrut să o ascult... Aşa sunt eu mai încăpăţânată, iar atunci când îmi doresc ceva.. pot rearanja universul pentru a-mi atinge visul, dar se pare că de data asta, soarta nu m-a mai lăsat să mă mint..
Sper să mă îmbolnăvesc curând de adipsie şi să nu îmi mai fie atât de sete de zâmbetul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu