Zâmbet.

Cred că am fost creată pentru a suferi sau, pur şi simplu, mi se întoarce roata. Dureros e faptul că.. m-am refugiat pe marginea unui nor, la poalele universului şi aştept ca soarele să mă zărească de undeva de după cortina în care mi-am înfăşurat tacerile din priviri, aşteptarea fericirii şi poate că şi ultimele rămăşiţe de suflet.. nu ştiu..

Cert e că îmi ascund amarul şi confuzia în binecunoscutul zâmbet pe care nu îl uit niciodată în bancă sau pe pervaz.. nu îl uit nici măcar în ochii tăi sau în mâinile tale perfecte...

..şi ştii de ce?..

.. pentru că l-ai strica. L-ai strica pentru că eşti ezitant, confuz.. metalic. 

.. dar, nu-i nimic. Cu toate astea, mâine voi avea acelaşi zâmbet fals, acelaşi tăceri, aleaşi confuzii pe care le-am avut şi azi.. dar nu contează.. oricum.. tu nu poţi, nu-i aşa ?!..

.. mda.. :)).. aşa e, nu poţi.