Atât.

Știi.. e atât de simplu să simți, să trăiești, să te bucuri..

Și știu că, poate, ar trebui să fiu ultimul om de pe pământ care merită să spună toate lucrurile astea, pentru că Eu sunt cea mereu neînțeleasă, cea mereu cu prea multe lucruri neimportante de făcut, doar că, vezi tu.. am învățat să văd lucrurile de după cortină, am învățat să mai privesc și pe lângă lumina reflectoarelor, care, de cele mai multe ori, puneau accent pe lucrurile de care trebuia să mă feresc.. 

Așa am fost mereu.. Mereu am căutat idealuri și perfecțiune.. doar că nu genul de perfecțiune pe care vi-l imaginați voi.. Perfecțiune e atunci când iubești și ai ce să iubești, perfecțiune e atunci când ești liber să îți iei propriile decizii, perfecțiune e atunci când.. iubirea vine din partea ambelor jumătăți..

Atât. 

Sunt fericită.

..și doare...

Cred că sufletul meu e ca un glob de cristal de mărimea unei mingi de fotbal. Atunci când m-am născut, sufletul meu nu era nici scrijelit, nici mânjit și nici zgâriat.. 

Dar mai apoi, odată cu convertirea mea în lumea cotidiană, globul de cristal a fost scrijelit, tatuat, ciobit...

.. ce am facut Eu în aceste clipe..?!...

Simplu.. am luat-o de la capăt, am ascuns crăpăturile și am arătat lumii doar partea neatinsă de oameni din mine..

E singura explicație pe care ți-o pot da pentru schimbările pe care le am după ce sunt rănită.. NU mă metamorfozez în altcineva, nu îmi schimb decât viziunea, modul de a gândi și de a percepe sentimentele..dar sufletul e același.. cu câteva bucurii lipsă, cu câteva amintiri scrijelite, ce-i drept, dar în esență sunt aceeași...

E ca la parfumuri.. aceeași mostră miroase diferit pe fiecare piele.. așa sunt și eu.. aceeași pentru toți, dar percepută diferit.. judecată diferit...

Dimineață.

Nu mai înțeleg niciun Dumnezeu și.. niciun Dumnezeu nu mă mai înțelege..

Mă comport ca și cum totul e bine când, de fapt, sunt în mijlocul infernului.. Aparent zâmbesc.. aparent nu îmi pasă.. aparent sunt independentă de tine, de tremur, de fericire.. când de fapt.. nu e așa, dar, TU, nu reușești să mă vezi printre perdele, printre cuvinte.

Știi.. poate că ar trebui să încerc caut să îmi fie bine, și nu să mai cred în rarele dimineți în care par inexplicabil de fericită, în prea binecunoscutele și puținele clipe în care radiez.. în care mi-aș da viața pentru încă o clipă de extaz.. Așa am fost de când mă știu.. doar că, poate ar trebui să încerc să mă obișnuiesc cu sentimentele mediocre care nu aduc nici foarte multă fericire și nici nu rănesc prea tare. 

Vreau să îți spun un ultim secret.. de cele mai multe ori un „ nu am nevoie ” înseamnă că am nevoie, uneori un „ NU ” este un DA... și toate astea pentru că mereu Eu am ales între a fi și a nu fi și mereu am Fost..