Și îmi e bine..

Crede-mă că nici măcar eu nu mă mai pricep..

În mod normal, într-o situație asemănătoare cu cea prin care trec acum.. Aș fi fost sfâșiată sufletește, aș fi vărsat multe lacrimi.. aș fi folosit multe zâmbete false din sacul pe care mi l-a adus Moșul.. și cu siguranță aș fi dat vina pe mine.. pe faptul că nu m-am dăruit întru totul și că doar așteptam să primesc ceea ce eu, la rândul meu nu ofeream îndeajuns..

..dar.. nu e chiar așa..

Sunt liniștită sufletește, am un zâmbet pe buze care nu e împrumutat de pe la niciun Second Hand.. nu îmi pare rău că am terminat nici măcar atunci când te mai zăresc fugitiv printre secunde.. Nu am niciun fel de urmă de regret pentru că te-am alungat din mine, din timpul meu, din sufletul meu..

Și nu știu când am ajuns să fiu atât de indiferentă pentru că acum câteva zile aș fi jurat că fără tine nu voi putea zbura, nu voi putea zâmbi.. nu mă voi putea juca..

Și îmi pare rău.. chiar dacă nu știu exact pentru ce..