Dar.. poate că..

Ştii.. am obosit să lupt cu mine.. am obosit să lupt cu trăirile mele.. am obosit să cred că într-un viitor apropiat "voi fi bine..".. am obosit să simt.. am obosit să dăruiesc.. am obosit să aştept...aşa că am fugit.. Da, am fugit şi de tine.. şi de realitatea asta aşa.. dureroasă.. şi de mine însămi.. crezând că.. fericirea mă va căuta.. dar de unde să ştie unde să mă găsească.. când.. până şi eu am uitat cine sunt..

Cred că.. sunt bine.. sau poate e o stare pe care mi-o imaginez.. nu contează..

Încă... sunt în căutarea.. fericirii.. încă îmi doresc un zâmbet REAL.. pe buze.. încă.. vreau să.. ajung la infinit.. şi simt.. că într-o bună zi.. voi atinge umbra.. amarului tău suflet.. deşi.. nu îmi doresc..

Cred că.. am greşit.. mult.. şi îmi cer iertare..

Sper că.. îmi voi găsi liniştea.. pe care o caut de aşa multe infinităţi..

Simt cum.. totul în mine s-a prăbuşit.. cum rănile sunt mult prea multe.. iar durerea îmi apasă fiecare geană.. fiecare.. pas.. fiecare gând..

Am revărsat oceane de cuvinte.. deasupra.. foilor transparente..  şi.. totuşi.. nu am reuşit să scriu nici măcar.. o fărâmă.. din tot ceea ce simt..

Îmi pare rău.. dar.. dacă aş putea controla.. milioanele mele de.. stropi de îndragosteală.. să ştii că aş face-o..

Câte o tristeţe în.. fiecare cuvânt..

Ştii.. am privit întunericul rupt din Soare.. am simţit valurile de cuvinte revărsându-se peste miile de pagini albe.. din suflarea mea.. am simţit infinitatea de litere pe care doar eu ştiam să le citesc.. doar eu.. le puteam înţelege.. doar eu le puteam.. traduce..

Ştii.. am simţit singurătatea, am savurat-o.. am iubit-o.. chiar dacă ea mă ura.. am simţit cum toate amintirile mele îmi hrănesc nevoia de a fi fericită.. am simţit tremurul fluturilor din mine... am atins luminile din adâncul oceanului tulbure.. am spintecat purităţi înceţoşate..

Ştii.. am amestecat sentimente.. şi am creat confuzii.. am amestecat întunericul, iubirea şi.. lumina.. şi aşa s-au născut.. curcubeele rupte din întuneric.. am amestecat.. picături de suflet cu infinitatea cerului meu.. şi aşa s-a născut albastrul din mine..

Ştii.. am ascultat valurile de licurici cum îţi pătrundeau în suflet.. încercănd să îl mai lumineze..şi să îl mai încălzească încă o clipă.. am ascultat cântecul vântului.. ce se împletea cu cel al razelor de soare.. am ascultat inimi..bătând sub pecetea amorului..

Ştii.. îmi e dor de.. florile de rugină.. îmi e dor de.. partea din mine.. care era fericită.. îmi e dor de..

Hai să..

Hai să.. scriem o carte pe care să o citim doar noi.. să o rasfoim din când în când şi să mai punem câte o virgulă.. să îi parfumăm paginile cu parfumul nostru... să o ascundem în oceanele noastre.. şi doar întunericul să poată citi.. paginile din noi..

Hai să.. numărăm stelele într-o zi de toamnă când.. putem mirosi moartea.. şi o putem transforma în dragoste.. pe care să o dăruim cerului.. ca să lege stelele.. într-o speranţă.. pe care doar noi să o avem.. şi doar noi să credem în ea..

Hai să.. închidem ochii.. şi să ne gândim la tot ceea ce nu ne-am gândit vreodată.. să scriem pe o bucată de hârtie la ce ne-am gândit.. şi să realizăm cât de multe sentimente mai avem de gustat... savurat.. trăit şi dăruit.. unul altuia..

Am să iubesc din nou.. într-o bună zi.. şi ştiu că am să o fac cu toata fiinţa mea.. pentru că.. aşa sunt eu..

Am..

Am cules.. zâmbete din florile de pe cer.. şi le-am transformat în veşnicie... m-am oglindit în mireasma tăcerilor târzii şi am pierdut lacrimile paşilor tăi.. am simţit fiecare vibraţie.. fiecare gând.. fiecare oftat ce mă avea pe mine ca protagonist..

Am trasnsformat toate speranţele şi.. visele mele în albastru.. şi am dăruit fiecare picătură din mine.. cerului.. am salvat ultimele rămăşiţe din mine într-un caiet.. pe care i l-am dăruit luminii.. pentru al arde.. am tremurat.. de fiecare dată când simţeam că cerul meu se amestecă cu întunericul din tine..

Am vrut să plec.. în căutarea luminii .. am vrut să regăsesc.. paginile arse din mine.. am vrut să.. cred că zâmbetele din florile cerului meu mă vor face să.. simt fericirea.. să o miros.. să o gust.. când de fapt.. şi ele uitaseră cum e să zâmbeşti..

Am crezut în.. lacrimile rupte din dor..

Am risipit..

Am risipit.. soarele.. poate că l-am omorât.. sau pur şi simplu.. nu meritam să îl găzduiesc în mine.. am ascultat ploaia ce bătea în fereastra sufletului meu.. dar nu am lăsat-o să intre în mine şi să spele păcatele sentimentelor târzii şi acum.. regret..

Am risipit.. florile de măr pe aripile vântului şi... am sugrumat galbenul lui octombrie..  am ascultat cântecul greierilor în miezul verii.. şi am gustat din verdele crud al florilor de mai.. şi am înţeles că.. atunci când vara începe să ruginească.. nici măcar fluturii nu o pot opri.. să nu moară..

Am risipit.. cuvinte pe.. întunericul rupt din curcubee.. am omorât milioane de fluturi ce îmi hoinăreau zăpăciţi prin vene.. am auzit cum infinitatea era înghiţită de lumea muritoare.. am crezut în vise şi în albe speranţe moarte.. din poveşti..

Am risipit.. iubiri în.. oceanul libertăţii mele mărginite de.. linişte.. am privit prin culorile florilor din întuneric.. am crezut în lumina din tine.. dar ea avea două lacrimi .. pe care nu le puteam atinge.. iar când le-am atins.. mi-au atins obrajii.. mângâindu-i cu.. glasuri din suflet...