Simplu.

Ştii..îmi e dor de simplitate.. îmi e dor să scriu cu lumină în jurnalul lumii mele interzise.. 

Am înţeles din ultima perioadă a vieţii mele că nu pot trăi fără zbucium, nu pot trăi fără tremurul meu lăuntric.. nu pot trăi fără speranţa că mâine.. voi Simţi din nou, voi Crede din nou.. voi Spera din nou.. 

E simplu. Am nevoie de zbucium şi de linişte în acelaşi timp... am nevoie de curcubee şi de întuneric .. am nevoie de fluturi şi de păianjeni.. poate pentru că sunt compusă din cântec şi poezie, sau pentru simplul fapt că.. albastrul îmi curge prin vene..

Ştii.. nu am nevoie de multe pentru a fi fericită.. îmi ajunge o seară răcoroasă.. undeva departe de viaţa strâmbă a oraşului.. o seară în care să mă las sugrumată de milioanele de fluturi pe care i-ai trezit în mine.. o seară în care să mă las cercetată de privirea ta albastră-verzuie.. o seară în care ochii noştri să vorbească.. iar inima să asculte.. 

Şi chiar dacă.. distanţa e mare, şi chiar dacă e greu.. şi chiar dacă, poate voi suferi.. am să risc..

Post aniversar :)

Cred că una dintre calităţile mele este aceea că.. memorez numerele de telefon foarte repede şi că nu uit niciodată zilele aniversare.. şi, ei bine, peste 3 zile voi împlini un an de când tot cred, sper şi simt.. un an în care am luptat, am fost rănită, uneori indiferentă sau foarte veselă.. un an în care au trecut mulţi de " Tine " prin sufletul meu.. rănindu-mă.. un an în care mi-am făcut patru găuri într-o ureche şi am purtat multe brăţări pe mâna stângă.. un an în care am muncit mult.. şi am avut şi multe bucurii.. un an în care mi-am dedicat 90% din timpul meu Flautului...

Azi am conştientizat că scriu pentru a lăsa o urmă.. pentru a le spune copiilor mei că Eu, pe vremea mea, preferam să stau şi să scriu.. să citesc sau să studiez decât să pierd timpul pe străzi discutând acelaşi subiect de un milion de ori (cum îmi spune acum tatăl meu).. şi vreau să scriu aici până când va veni şi momentul acela.. în care le voi arăta copiilor mei ce mamă extraordinară au..:)).. mda.. 

Dacă vă întrebaţi cum mă simt după un an.. ei bine.. mă simt mai matură.. mai completă.. mai sigură pe mine.. visez în continuare şi cred că lumea e la picioarele mele.. cu iubirea e la fel.. o joacă. Ştiu că.. de cele mai multe ori sunt prima ce îşi strânge jucăriile şi pleacă fiind dezamăgită de partenerul de "joacă".. dar sper că în timp... mă voi educa din punctul ăsta de vedere.. sunt acelaşi om independent, dar care are o reală nevoie de  echilibru.. sunt o dezorientată din toate punctele de vedere datorită meseriei, bănuiesc.. sunt acelaşi om care vorbeşte mult şi care caută " Idealuri ".. care caută în oameni.. bunătate şi iubire.. sunt aceeaşi.. poate cu câteva bucăţi de suflet lipsă.. cu câţiva prieteni lipsă.. cu câţiva oameni dragi lipsă..

Pentru voi.. cei  care m-aţi pierdut.. sunt aceeaşi.. doar că am învăţat de la voi că trebuie să fiu mai egoistă, mai rece, mai acidă.. şi aşa am şi făcut.. fiecare a gustat mai devreme sau mai târziu asta pe pielea lui .... roata se mai şi întoarce.. 

Pentru voi.. cei ce încă mă aveţi, mă aveţi pentru că mă meritaţi, pentru că nu sunteţi nici egoişti, nici complicaţi, nici sofisticaţi şi nici nepăsători.. sunteţi oameni de suflet pentru care întotdeauna voi avea un zâmbet şi jumatate de oră să bem o cafea.

M-am grăbit în a sărbători un pic mai repede pentru că peste 3 zile voi fi undeva la 700 de km de casă şi.. nu se putea ca să nu amintesc măcar că pe 5 August 2011.. se împlineşte un an de când vă dăruiesc fragmente din sufletul meu.. aşa că vă mulţumesc tuturor pentru că am avut trei articole ale săptămânii, pentru că aţi promovat postările mele, pentru că mi-aţi citit cuvintele şi pentru fiecare impresie sau sfat pe care mi l-aţi oferit. Mulţumeesc muult >:D < !!!

Spune-mi că..

Spune-mi.. fără cuvinte, fără lumină, fără sunet că.. în lipsa mea sufletul tău e pustiit.. Spune-mi.. că atunci când va ploua vom sta amândoi pe balcon şi vom bea lapte şi mă vei îmbrăţişa, iar eu mă voi ascunde în braţele tale..

Spune-mi.. că niciodată, nimeni nu mă va iubi aşa cum o faci tu.. spune-mi.. că Doar tu mă poţi înveli noaptea, doar tu poţi să-mi fredonezi fragmente din sufletul tău.. doar cu tine pot depăna amintiri şi.. doar cu tine mă pot certa, împăca, doar pe tine te pot ierta, doar cu tine pot împărţi prajiturile, visele.. sufletul.. doar cu tine mă pot uita la filme siropoase la care să plângem împreună, doar cu tine mă pot bate cu perne şi doar cu tine pot vorbi despre cărţi, doar cu tine pot merge la concerte. Spune-mi..

Spune-mi că.. doar tu trebuie să mă trezeşti cu un sărut în fiecare dimineaţă.. doar tu ai voie să îmi pregăteşti câteodată micul dejun.. doar cu tine pot avea parte de dimineţi târzii.. doar cu tine pot trece peste probleme.. peste neînţelesuri sau mărunţişuri.. doar ţie să îţi pot dărui sufletul şi trupul meu fără ezitări.. doar ţie să îţi spun acel " DA".. atât de important..

Ştii.. după aşa mult timp m-am hotărât şi voi lupta împreună cu tine.. pentru Noi.. sper doar să nu fie prea târziu..

Sfârşit.

Pur şi simplu aş vrea să îmi pese şi, ei bine, nu îmi pasă..

Cred că m-am împleticit cam mult în povestea asta şi aşa fără prea multă realitate. Simplu. Am crezut în tine, sau mai bine spus, mi-am dorit să cred în tine şi .. am crezut într-un vis.

Un sfat pentru cei ce sunt cam mult cu capul în nori.. aşa ca mine.. ViSeLe, dragii mei, nu prea se transformă în realitate, iar cand o fac, ori sunt coincidenţe, noroc.. ori cel ce îşi îndeplineşte visul are o ambiţie ce domină celelalte sentimente. Şi toate visele ce devin realitate datorită ambiţiei, niciodată nu vor aduce fericire.. atâta timp cât.. AMBIŢIA e mult mai importantă decât sufletul, oamenii dragi şi iubirea..

Cât despre poveşti.. ei bine, ştiu că în lumea mea există. Fiecare viaţă e o poveste şi fiecare poveste are mai multe poveşti. Poveştile sunt momente, iar noi suntem clipe.. poate că ăsta e motivul pentru care coexistăm în acelaşi minut.

Omorâm.. vise şi poveşti pentru a trăi într-un triunghi isoscel.. pentru a trăi în perfecţiune... păcat că.. trei laturi congruente nu înseamnă Perfecţiune.. cel puţin NU în lumea mea..

Perfecţiune e atunci când sufletul tău poate simţi.. atunci când eşti liber, atunci când iubeşti şi ai CE să iubeşti.

De fapt, nici nu ştiu de ce tot vă explic ce e chestia asta cu sufletul şi cu trăirile.. pentru că VOI, dragii mei nu ştiţi.. mnah.. sinceră să fiu, cred că se apropie ziua când o să mă opresc din revolta mea asupra lumii care e numai pentru ea şi cred că va fi cât de curând.. oricum.. CREDEŢI, SPERAŢI şi SIMŢIŢI.. 

Şi nu s-au unit..

Şi plouă.. şi îmi e dor de tine.

M-am îmbătat cu vise. Am ales drumul cel mai scurt spre fericire.. iar fericirea  aia nu îmi oferea nimic altceva decât sentimentul de " trebuie pentru că merit..".. şi nu am meritat..

Am plecat din tine.. şi în acel moment am rămas fără busolă în drumul meu.. am rămas speriată, rănită.. panicată.. şi nu ştiam încotro să o apuc.. aşa că te-am ales pe Tine.. să mă îndrumi.. PROST.. nici măcar nu ne aflam pe acelaşi drum.. şi totuşi m-ai ghidat.. până am ajuns în momentul când trebuia să decidem dacă drumurile noastre se vor uni.. şi nu s-au unit..

Şi nu s-au unit.. pentru că motivul zâmbetului pentru noi nu era acelaşi.. motivul iubirii.. ( poate e un pic cam mult spus iubire..).. nu era acelaşi.. ţelurile nu erau aceleaşi..

Ne-am jucat. Păcat că pentru mine nu a fost o joacă. Păcat că am pus suflet.. păcat că nu am fost indiferentă.. păcat că am mai jucat jocul ăsta şi că tot nu i-am învăţat regulile. Poate pentru tine a fost mai uşor..

Şi cât despre compromisuri.. nu am de gând să le fac. Nu am de gând să îmi mai petrec vreo secundă din viaţă cu oameni mediocri, cu oameni fără suflet şi cu oameni lipsiţi de trăiri.