Atât.

Știi.. e atât de simplu să simți, să trăiești, să te bucuri..

Și știu că, poate, ar trebui să fiu ultimul om de pe pământ care merită să spună toate lucrurile astea, pentru că Eu sunt cea mereu neînțeleasă, cea mereu cu prea multe lucruri neimportante de făcut, doar că, vezi tu.. am învățat să văd lucrurile de după cortină, am învățat să mai privesc și pe lângă lumina reflectoarelor, care, de cele mai multe ori, puneau accent pe lucrurile de care trebuia să mă feresc.. 

Așa am fost mereu.. Mereu am căutat idealuri și perfecțiune.. doar că nu genul de perfecțiune pe care vi-l imaginați voi.. Perfecțiune e atunci când iubești și ai ce să iubești, perfecțiune e atunci când ești liber să îți iei propriile decizii, perfecțiune e atunci când.. iubirea vine din partea ambelor jumătăți..

Atât. 

Sunt fericită.

..și doare...

Cred că sufletul meu e ca un glob de cristal de mărimea unei mingi de fotbal. Atunci când m-am născut, sufletul meu nu era nici scrijelit, nici mânjit și nici zgâriat.. 

Dar mai apoi, odată cu convertirea mea în lumea cotidiană, globul de cristal a fost scrijelit, tatuat, ciobit...

.. ce am facut Eu în aceste clipe..?!...

Simplu.. am luat-o de la capăt, am ascuns crăpăturile și am arătat lumii doar partea neatinsă de oameni din mine..

E singura explicație pe care ți-o pot da pentru schimbările pe care le am după ce sunt rănită.. NU mă metamorfozez în altcineva, nu îmi schimb decât viziunea, modul de a gândi și de a percepe sentimentele..dar sufletul e același.. cu câteva bucurii lipsă, cu câteva amintiri scrijelite, ce-i drept, dar în esență sunt aceeași...

E ca la parfumuri.. aceeași mostră miroase diferit pe fiecare piele.. așa sunt și eu.. aceeași pentru toți, dar percepută diferit.. judecată diferit...

Dimineață.

Nu mai înțeleg niciun Dumnezeu și.. niciun Dumnezeu nu mă mai înțelege..

Mă comport ca și cum totul e bine când, de fapt, sunt în mijlocul infernului.. Aparent zâmbesc.. aparent nu îmi pasă.. aparent sunt independentă de tine, de tremur, de fericire.. când de fapt.. nu e așa, dar, TU, nu reușești să mă vezi printre perdele, printre cuvinte.

Știi.. poate că ar trebui să încerc caut să îmi fie bine, și nu să mai cred în rarele dimineți în care par inexplicabil de fericită, în prea binecunoscutele și puținele clipe în care radiez.. în care mi-aș da viața pentru încă o clipă de extaz.. Așa am fost de când mă știu.. doar că, poate ar trebui să încerc să mă obișnuiesc cu sentimentele mediocre care nu aduc nici foarte multă fericire și nici nu rănesc prea tare. 

Vreau să îți spun un ultim secret.. de cele mai multe ori un „ nu am nevoie ” înseamnă că am nevoie, uneori un „ NU ” este un DA... și toate astea pentru că mereu Eu am ales între a fi și a nu fi și mereu am Fost.. 

Monolog [*]..

... colecționez iubiri defecte, rupte, îndoite...

...dau la schimb liniște, dragoste, stabilitate...

Știi.. genele-mi picură amar pe tâmple amintiri ce mă dor și nu ar trebui să mă doară. Mi-au rămas urmele săruturilor tale, mi-a rămas mirosul tău, gustul tău în piele și în respirație.. și mă doare. Știi.. nu vei ajunge niciodată la mine pentru că nu pot permite asta.. ar fi o încălcare de jurăminte și altare pe care le-am construit în mine și nu pot trece atât de ușor peste tot și peste toate doar pentru că.. simt..

Știi.. viața mi-a oferit ore suplimentare de practică psihologică în care am învățat că trebuie să-mi consult rațiunea înainte de a lua o decizie care m-ar putea face fericită sau.. nu..

Am trecut acum mult timp prin aceleași sentimente și crede-mă, știu că nu poate fi posibil să trăiești de două ori aceeași poveste în care doar personajele și decorul se schimbă, dar în care confizia, teama, tremurul și celelalte lucruri din sufletul meu, care ar trebui să fie dominate de rațiune, Există, așa cum au existat acum mult timp pentru altcineva..

Știi.. voi lăsa ca timpul să decidă pentru mine, dar, oricum ar fi.. promit că îmi voi proteja sufletul în carapacea mea tivită cu vise și nori, și, te rog.. dacă nu ești pregătit să o deschizi, nu o face pentru că mă va durea să pierd bucăți din mine.. 

Vin și portocale...

Hai să lăsăm pentru o clipă totul la o parte, să ne încălzim mâinile în buzunarele din sufletul celuilalt, să comandăm o cană cu vin fiert și o portocală și să ne lăsăm inimile să bată în nefirescul sentiment de „ prea bine ”.. 

Pentru o clipă doar să putem transforma tăcerile din priviri în cuvinte, pentru o clipă să putem să ne destăinuim tremurul, temerile, sentimentele.. pentru o clipă să pot să îți dăruiesc un oftat, o îmbrățișare fără să fiu sub semnul trădării..

Știi.. probabil cea mai bună soluție ar fi să ne certăm definitiv, să plecăm unul din sufletul celuilalt, să ne rupem în mici felii de pâine și să ne urâm fără motive, ca, mai apoi, să uităm cine am fost, ce am ascuns în privire, ce am simțit..

E simplu.. dacă vrei să ajungi la stele, trebuie sa înfrunți întunericul din tine și din ceilalți.. sper doar că nu am ales steaua greșită..