Știi.. întotdeauna mi-am atins visele, întotdeauna am știut să lupt pentru ceea ce credeam că trebuie să am asumându-mi riscul de a fi rănită, întotdeauna am avut încredere în mine, în ceea ce simt și în ceea ce vreau.
Tare aș vrea să întorc timpul înapoi și să pot să fac alte alegeri, să pot evita greșelile pe care le-am făcut, dar cu toate astea, aș vrea să fiu exact așa cum sunt acum, ceea ce e cam imposibil de realizat pentru că sunt așa tocmai datorită faptului că am suferit..
Nu mă pot obișnui cu Lorena de acum, cu Lorena rațională care gândește fiecare sentiment, cu Lorena care nu mai poate fi rănită cu o floare, cu Lorena care nu plânge, care nu suferă, care nu e confuză.
Știi.. eu vă pot privi în ochi fără să am remușcări sau regrete, am ajuns în stadiul în care amintirea cu voi, cei pe care v-am iubit mai mult sau mai puțin, aproape că nu mai există și e așa ciudat să trăiești fără amintiri.. Nu-mi amintesc când eram confuză, când eram tristă sau când radiam de fericire.. nu îmi amintesc când m-am omorât, nu îmi amintesc nici măcar fragmente din ceea ce eram.
Amintește-mi ceea ce am pierdut din mine, te rog..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu