Reflectoarele s-au aprins și lumina lor mi-a orbit sufletul. Mi-au mai rămas câteva cuvinte de pus în ordine. Le-am pus pe marginea scenei, lângă cortină, departe de lumină.
Cât despre mine, mă plimb agale în straiele mele lungi și prăfuite de viață prin lumina reflectoarelor care îmi scot în evidență ridurile fine și neputințele. Atât a mai rămas din mine.. un zâmbet șters de lacrimi, câteva amintiri aproape pierdute și umbra fericirii care mă bântuie.
Și dacă am deschis cortina, nu înseamnă că lumina poate să pătrundă și în cele mai ascunse colțuri ale scenei pentru a le lumina pentru că nu știu dacă îmi pot aminti cum să o primesc în mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu