Nu credeam că am să ajung ziua în care voi tânji după fericirile acelea neînsemnate care mă făceau să zâmbesc..
Am ajuns să nu mai am niciun rol în propria mea scenă. Se rulează alte povești acolo unde mi-a fost locul. E un sentiment straniu să fii spectatorul propriei tale povești.
Știi.. nu credeam că am să ajung ziua când să-mi fie dor de mine însămi și de toată tragedia din sufletul meu..
Draga Lorena..
RăspundețiȘtergereNici nu stiu cum sa incep, insa ceva m a facut sa poposesc (din nou) in casa cuvintelor tale pe care le asterni cu atat drag aici. Poate dorul de tine, da.. cred ca el fu de vina. Asta.. si bucuria pe care doream sa o resimteam... acea bucurie de care imi era dor, pentru Dumnezeu, atunci cand citeam peripetiile sufletului tau.. niciodata plictisindu-ma. Sau poate ca imi era dor de manusile negre pe care le am uitat in acea seara, pe pianina din incaperea in care obisnuiam sa povestim. Dar.. nu de manusi imi este mie dor acum, ci de tot ce am inchis in acea camera... +.. de draga Lorena.. Crezi ca ai putea cumva,oricum, sa alungi dorul asta sii... sa il inlocuiesti cu sporovaiala neincetata si atat de simpatica a dumneavoastra?
Cu drag.. Andradish.
P.S.:" 07... Acest numar doreste sa il apelezi."(evident, cu drepturi de autor :* )
Multumesc mult, Andradish :*!
RăspundețiȘtergereSi mie imi e dor de vechea Lorena. Sper sa o mai reintalnesc intr-o buna zi. Si voi apela la 07.., sa fii sigura de asta!