Am..

Am cules.. zâmbete din florile de pe cer.. şi le-am transformat în veşnicie... m-am oglindit în mireasma tăcerilor târzii şi am pierdut lacrimile paşilor tăi.. am simţit fiecare vibraţie.. fiecare gând.. fiecare oftat ce mă avea pe mine ca protagonist..

Am trasnsformat toate speranţele şi.. visele mele în albastru.. şi am dăruit fiecare picătură din mine.. cerului.. am salvat ultimele rămăşiţe din mine într-un caiet.. pe care i l-am dăruit luminii.. pentru al arde.. am tremurat.. de fiecare dată când simţeam că cerul meu se amestecă cu întunericul din tine..

Am vrut să plec.. în căutarea luminii .. am vrut să regăsesc.. paginile arse din mine.. am vrut să.. cred că zâmbetele din florile cerului meu mă vor face să.. simt fericirea.. să o miros.. să o gust.. când de fapt.. şi ele uitaseră cum e să zâmbeşti..

Am crezut în.. lacrimile rupte din dor..

Am risipit..

Am risipit.. soarele.. poate că l-am omorât.. sau pur şi simplu.. nu meritam să îl găzduiesc în mine.. am ascultat ploaia ce bătea în fereastra sufletului meu.. dar nu am lăsat-o să intre în mine şi să spele păcatele sentimentelor târzii şi acum.. regret..

Am risipit.. florile de măr pe aripile vântului şi... am sugrumat galbenul lui octombrie..  am ascultat cântecul greierilor în miezul verii.. şi am gustat din verdele crud al florilor de mai.. şi am înţeles că.. atunci când vara începe să ruginească.. nici măcar fluturii nu o pot opri.. să nu moară..

Am risipit.. cuvinte pe.. întunericul rupt din curcubee.. am omorât milioane de fluturi ce îmi hoinăreau zăpăciţi prin vene.. am auzit cum infinitatea era înghiţită de lumea muritoare.. am crezut în vise şi în albe speranţe moarte.. din poveşti..

Am risipit.. iubiri în.. oceanul libertăţii mele mărginite de.. linişte.. am privit prin culorile florilor din întuneric.. am crezut în lumina din tine.. dar ea avea două lacrimi .. pe care nu le puteam atinge.. iar când le-am atins.. mi-au atins obrajii.. mângâindu-i cu.. glasuri din suflet...

Cred.. iubesc şi îmi e.. frică..

Îmi e frică.. de zâmbete false.. aplicate pe faţă ca un magnet pe un frigider.. îmi e frică.. de indiferenţă.. e un sentiment pe care eu încă nu l-am găzduit în sufletul meu... îmi e frică de.. oameni opaci.. de oameni care nu Simt.. nimic.. niciodată pentru nimeni şi nimic... îmi e frică de.. singurătate.. chiar dacă de multe ori îmi doresc să fiu singură.. vreau asta pentru a omorî.. multele mele sentimente şi gânduri ce mă zbuciumă.. tulbură şi neliniştesc.. îmi e frică de.. Dumnezeu..

Cred în.. viaţa veşnică.. pentru faptul că.. totuşi există.. iubire... cred în.. miracole.. pentru că fiecare dintre noi este o minune.. cred în.. horoscop.. pentru că simt cum stelele îmi luminează sufletul.. cred în... iubirea absolută.. chiar dacă nu ştiu să o definesc.. cred în.. speranţele mele.. pentru că sper să pot rearanja universul.. cred în... Dumnezeu..

Iubesc.. florile... pentru că amintirile sunt întipărite în parfumul lor.. iubesc.. cerul.. pentru că este albastru.. iubesc.. albastrul pentru că.. îmi place să mă scald într-un infinit care să fie.. Doar al meu.. iubesc.. zâmbetul inocent de copil.. din privirea.. copilăriei mele.. iubesc.. milioanele de fluturi ce îmi colindă.. venele.. iubesc vântul de primăvară ce îmi mângâie obrajii cu miros de Viaţă.. iubesc norii de ceaţă ce uneori îmi ating sufletul.. iubesc ploaia.. pentru că-i plină de aşa multe întrebări.. şi.. cântec.. şi suferinţa.. şi purităţi tulburi.. iubesc amurgul.. pentru că pot gusta moartea... o pot savura şi desluşi... iubesc întunericul.. pentru că.. ştie să îmi lipească cele mai sclipitoare stele... pe cerul infinitului meu.. iubesc.. infinitul.. pentru că îl pot măsura..

Iubirea..

Astăzi voi scrie despre şi cu iubire.. pe albul din mine.. voi ciopli în sufletul meu cuvinte de dragoste pe care doar eu le voi înţelege.. şi pe care doar eu le voi şti.. în speranţa că ele.. îmi vor şopti ce să fac mai departe.. nu ştiu ce e iubirea.. deşi sunt convinsă că am găzduit-o.. de aşa multe ori în sufletul meu.. şi că am dăruit-o de şi mai multe ori..

Iubirea e un amalgam de blestem.. înfăşurat în dorinţă şi cusut cu pasiune.. e.. o boală a sufletului.. ce nu omoară, dar.. răneşte.. e.. cea mai divină parte a omului.. pe care niciodată nu o va putea defini.. omenirea.. e..un fel de amărăciune dulce şi sărată în acelaşi timp..e un fel de sentiment ce ucide şi salvează sufletul omului.. e un vis din aripi de fluturi.. ce hoinăresc cu miile in fiecare părticică a corpului tău.. dându-ţi senzaţia că.. atingi norii, că ştii câte stele sunt pe cer.. şi că poţi mirosi fericirea.. ea, hrănindu-ţi sufletul şi trupul..

Iubirea e.. blestemul şi binecuvântarea omenirii.. fără de care.. stelele nu ar putea sclipi.. luna ar fi mereu omorâta de lumină.. iar lacrimile din ceruri.. vor inunda suflete... ce nu vor cunoaşte niciodată şi blândeţea.. tăcerea.. dragostea şi teama.. în acelaşi timp...

Sentimente...

Astăzi vreau să vorbesc despre.. sentimente.. cred că sentimentele se nasc din suflet.. le hrănim cu aripi de fluturi şi litere de lumină... le mângâiem cu stropi de curcubee şi le omorâm cu fulgere sau le înnecăm în valurile înspumate ale oceanului din noi..

Sentimentele.. se pot transcrie în cuvinte ce ucid.. sau în cuvinte.. nedesluşite.. sentimentele îţi pot curge prin vene... sau pot pur şi simplu să se oprească undeva la graniţa dintre suflet şi.. ploaie.. sentimentele pot blestema sufletul.. sau îl pot iubi.. sentimentele pot umple cratere de nevoi şi dorinţi.. cratere de întuneric şi rugăciune..

Sentimentele pot crea valuri de confuzii şi resentimente.. sau pot.. pur şi simplu..  să împrăştie cenuşa amintirilor târzii... fără să lase aburii gălbui ai luminii.. să mai încălzească oceanul de rugăciune din suflet... sentimentele pot încălzi sufletul.. cu fulgi de iubire.. cusuţi de secunde.. sentimentele pot răsări ca soarele intr-o zi obişnuită de toamnă.. sau pot apune în veşnicul sânge al infinitului...

Sentimentele  pot otrăvi.. ultimele lacrimi dintre gânduri şi..  pot ascunde mii de zâmbete..