În ziua în care m-ai iubit.

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, am știut că am greșit enorm. Am descoperit o altă Lorenă, am ajuns în Raiul creat de tine special pentru noi.

În ziua când m-ai iubit cu adevărat, am știut cât de multă iubire poate să încapă în sufletul meu. Am realizat cât de mult a iubit Dumnezeul omul, dăruindu-i cel mai important lucru..  Să Simtă!

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, am știut fiecare răspuns al fiecărei întrebări. Mă puteam descompune în trăiri fără să mă doară, puteam să îmi destram sufletul și să ți-l dăruiesc bucată cu bucată fără să mă simt pustiită.. În ziua când m-ai iubit cu adevărat, am fost în stare să culeg scântei și să împletesc sori, am fost în stare să alerg prin venele tale și să mă regăsesc după fiecare fracțiune de secundă în fiecare părticică a trupului și sufletului tău.

 

În ziua în care m-ai iubit cu adevărat, m-ai ucis. Ai omorât cea mai frumoasă parte din mine, mi-ai destrămat firul de ață de care mă sprijineam, mi-ai spulberat centrul de greutate, mi-ai inundat lumea cu lucruri dureroase, mi-ai tăiat aripile, mi-ai sfâșiat încheieturile încercând să recuperezi toate săruturile pe care le dăruiseși.. și toate astea.. 

...pentru ce..?..

Știu, sunt altfel.. cred în lucruri mărunte și în povești, mă scald în vise de neatins, țin la amănunte, la mărunțișuri și de multe ori, nu las ca lumea să observe că în spatele atitudinii de vitejie pe care o afișez mai mereu.. există totuși un suflet!

Și totuși.. dacă aș fi trăit ziua în care să mă iubești cu adevărat.. probabil mi-aș fi amintit răspunsurile pe care le caut, aș fi alergat prin Rai.. sau măcar, aș fi împletit un soare..dar știm amândoi că nici unul dintre lucrurile astea nu s-a întâmplat.

Un altfel de bine.

Nici nu am simțit când a trecut atâta timp. Cert este că am devenit mai egoistă ca oricând.. Mi-am înșiruit temerile, lucrurile frumoase pe care le-am trăit și restul banalităților din mine, încercând să le pun în ordine.

E ca atunci când îți faci curat în dulap. Am aruncat ceea ce nu mai purtam, am selectat, am ordonat sentimentele ce aici sunt înlocuite de haine.. și, am ajuns la concluzia că am nevoie de puține lucruri, sentimente, oameni pentru a fi fericită, echilibrată și cu un zâmbet real pe buze..

Am învățat că dacă pui punct unui capitol din viața ta pentru că așa simți și îți dorești să o faci, FĂ-O fără să te mai întorci asupra lui, fără să îl retrăiești pentru că nu poți savura la aceeași intensitate aceleași emoții consecutiv. E ca atunci când folosești prea mult timp un parfum.. la un moment dat aproape că își pierde din aromă.. cam așa e și cu dragostea..

Am învățat că dacă temelia unui sentiment este clădit și din temeri, nereguli și, de ce nu, minciuni, ipocrizii și false orgolii, întotdeauna vor exista întrebări fără răspuns, gânduri chinuitoare și, pentru cei mai sensibili, drame peste care pot trece foarte greu.

Și știu că, probabil, m-am schimbat. Poate în bine sau poate că în rău, dar de acum înainte nu voi mai responsabiliza pe nimeni cu privire la ce simt, ce îmi doresc și cine sunt. Aici a fost greșeala mea! Voi să nu faceți ca mine.

Am învățat să mă prețuiesc mai mult, să îmi dau seama ce sunt, ce îmi doresc și, cel mai important, Ce Simt!

Nimic.

Toți mă întrebați cum mă simt, ce fac, cum o mai duc. Cu toții vreți să știți ce se întâmplă în spatele tuturor poveștilor, în spatele faptelor ce, în esență, au luat ființă datorită mie.. vreți să știți ce se întâmplă în spatele zâmbetului meu, în spatele schimbării de atitudine și restul.. 

M-am hotărât să scriu despre ultima perioadă din viața mea pentru ca voi să nu faceți aceleași greșeli. 

Nu te-am iubit. Am vrut doar să fiu fericită și am fost, plătind tribut fericirii zbuciumul meu, de fapt. Am crezut că pot să iubesc, mi-am impus asta, încercam să mă conving de fiecare dată când te priveam că îmi e bine așa. Îmi mascam neîncrederea în tine repetându-mi că așa e normal să fie, când, de fapt lucrurile trebuiau să stea cu totul altfel. Nu m-am îndrăgostit, totul devenise rutină, o rutină care nici nu mă plictisea, dar nici nu îmi aducea prea mult sentiment. Trăiam într-o banalitate continuă, mai pe scurt. 

Și cum fiecare dintre noi, din anumite motive, își dorea să scape de banalitate, de cotidian, de rutină, a terminat cu povestea asta, fără prea multe explicații. Crede-mă că tare mi-aș dori să simt ceva, măcar acum.. să îmi pară rău, să regret.. orice. 

Singurul lucru pe care îl am acum și nu îl aveam înainte e.. liniștea. Am un zâmbet real pe buze, mi-am regăsit motivația și centrul, asta e cel mai important. Cât despre restul, nu îmi pasă.

Și nu știu unde a crescut atâta indiferență pentru că puteam să jur că nepăsarea nu va ajunge niciodată la mine..

Look like a butterfly..♥..

După ultimele calcule, am realizat că de fapt, a trecut așa puțin timp de când sunt fluture..

Da, un fluture cu aripi uriașe pictate de zâne cu culorile din copilăria mea, un fluture îmbrăcat în zâmbetul meu matur, un fluture căruia i s-au uscat aripile și e gata să zboare spre a-și căuta drumul.. Spre est sau spre vest..?!.. Cine știe?..

Singurul lucru pe care ți-l pot mărturisi este acela că.. nu mă voi mai întoarce aici nicicând pentru că niciodată nu poți învia ceea ce ai omorât.. e ca atunci când ai spart un geam și încerci să îl reconstitui, dar niciodată nu va mai fi la fel.. urmele rămân indiferent de cât timp a trecut de când li s-a dat naștere.

Cine ar fi crezut că ai să reușești să mă transformi în cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodată?

No more pain.

În ultima perioadă am schimbat prea multe în mine. Am distrus castelul de nisip în care mă aflam, am inundat marea din ceilalți cu speranțe deșarte, am omorât. Îmi spunea mama la un moment dat că are senzația că sunt un copil veșnic trist și, deși în aparență eu sunt cea care zâmbește mereu, cea care mereu știe să îți spună un cuvânt frumos atunci când simt că ai nevoie de el, în esență.. are dreptate.

..și știi.. mereu am avut senzația că fericirea ta depinde de ceilalți, mereu am căutat pe cineva care să mă facă fericită, mereu mi-am dăruit sufletul intact, crezând că îl voi recupera tot intact, când de fapt, nu e chiar așa.. 

Nu pot spune că sunt rănită pentru că nu simt durere și nici confuzie.. adevărul e că nu simt nimic. Și cred că asta doare într-un mod aproape conștient.. aproape plăcut. Am descoperit între timp că am sufletul intact și nu e în regulă pentru că eram sigură că au mai rămas părți din mine în sufletul tău, dar se pare ca nu e tocmai așa..

Nu ai înțeles prea multe, dar important e că eu am înțeles Totul..