Dar.. poate că..

Ştii.. am obosit să lupt cu mine.. am obosit să lupt cu trăirile mele.. am obosit să cred că într-un viitor apropiat "voi fi bine..".. am obosit să simt.. am obosit să dăruiesc.. am obosit să aştept...aşa că am fugit.. Da, am fugit şi de tine.. şi de realitatea asta aşa.. dureroasă.. şi de mine însămi.. crezând că.. fericirea mă va căuta.. dar de unde să ştie unde să mă găsească.. când.. până şi eu am uitat cine sunt..

Cred că.. sunt bine.. sau poate e o stare pe care mi-o imaginez.. nu contează..

Încă... sunt în căutarea.. fericirii.. încă îmi doresc un zâmbet REAL.. pe buze.. încă.. vreau să.. ajung la infinit.. şi simt.. că într-o bună zi.. voi atinge umbra.. amarului tău suflet.. deşi.. nu îmi doresc..

Cred că.. am greşit.. mult.. şi îmi cer iertare..

Sper că.. îmi voi găsi liniştea.. pe care o caut de aşa multe infinităţi..

Simt cum.. totul în mine s-a prăbuşit.. cum rănile sunt mult prea multe.. iar durerea îmi apasă fiecare geană.. fiecare.. pas.. fiecare gând..

Am revărsat oceane de cuvinte.. deasupra.. foilor transparente..  şi.. totuşi.. nu am reuşit să scriu nici măcar.. o fărâmă.. din tot ceea ce simt..

Îmi pare rău.. dar.. dacă aş putea controla.. milioanele mele de.. stropi de îndragosteală.. să ştii că aş face-o..

Câte o tristeţe în.. fiecare cuvânt..

Ştii.. am privit întunericul rupt din Soare.. am simţit valurile de cuvinte revărsându-se peste miile de pagini albe.. din suflarea mea.. am simţit infinitatea de litere pe care doar eu ştiam să le citesc.. doar eu.. le puteam înţelege.. doar eu le puteam.. traduce..

Ştii.. am simţit singurătatea, am savurat-o.. am iubit-o.. chiar dacă ea mă ura.. am simţit cum toate amintirile mele îmi hrănesc nevoia de a fi fericită.. am simţit tremurul fluturilor din mine... am atins luminile din adâncul oceanului tulbure.. am spintecat purităţi înceţoşate..

Ştii.. am amestecat sentimente.. şi am creat confuzii.. am amestecat întunericul, iubirea şi.. lumina.. şi aşa s-au născut.. curcubeele rupte din întuneric.. am amestecat.. picături de suflet cu infinitatea cerului meu.. şi aşa s-a născut albastrul din mine..

Ştii.. am ascultat valurile de licurici cum îţi pătrundeau în suflet.. încercănd să îl mai lumineze..şi să îl mai încălzească încă o clipă.. am ascultat cântecul vântului.. ce se împletea cu cel al razelor de soare.. am ascultat inimi..bătând sub pecetea amorului..

Ştii.. îmi e dor de.. florile de rugină.. îmi e dor de.. partea din mine.. care era fericită.. îmi e dor de..

Hai să..

Hai să.. scriem o carte pe care să o citim doar noi.. să o rasfoim din când în când şi să mai punem câte o virgulă.. să îi parfumăm paginile cu parfumul nostru... să o ascundem în oceanele noastre.. şi doar întunericul să poată citi.. paginile din noi..

Hai să.. numărăm stelele într-o zi de toamnă când.. putem mirosi moartea.. şi o putem transforma în dragoste.. pe care să o dăruim cerului.. ca să lege stelele.. într-o speranţă.. pe care doar noi să o avem.. şi doar noi să credem în ea..

Hai să.. închidem ochii.. şi să ne gândim la tot ceea ce nu ne-am gândit vreodată.. să scriem pe o bucată de hârtie la ce ne-am gândit.. şi să realizăm cât de multe sentimente mai avem de gustat... savurat.. trăit şi dăruit.. unul altuia..

Am să iubesc din nou.. într-o bună zi.. şi ştiu că am să o fac cu toata fiinţa mea.. pentru că.. aşa sunt eu..

Am..

Am cules.. zâmbete din florile de pe cer.. şi le-am transformat în veşnicie... m-am oglindit în mireasma tăcerilor târzii şi am pierdut lacrimile paşilor tăi.. am simţit fiecare vibraţie.. fiecare gând.. fiecare oftat ce mă avea pe mine ca protagonist..

Am trasnsformat toate speranţele şi.. visele mele în albastru.. şi am dăruit fiecare picătură din mine.. cerului.. am salvat ultimele rămăşiţe din mine într-un caiet.. pe care i l-am dăruit luminii.. pentru al arde.. am tremurat.. de fiecare dată când simţeam că cerul meu se amestecă cu întunericul din tine..

Am vrut să plec.. în căutarea luminii .. am vrut să regăsesc.. paginile arse din mine.. am vrut să.. cred că zâmbetele din florile cerului meu mă vor face să.. simt fericirea.. să o miros.. să o gust.. când de fapt.. şi ele uitaseră cum e să zâmbeşti..

Am crezut în.. lacrimile rupte din dor..

Am risipit..

Am risipit.. soarele.. poate că l-am omorât.. sau pur şi simplu.. nu meritam să îl găzduiesc în mine.. am ascultat ploaia ce bătea în fereastra sufletului meu.. dar nu am lăsat-o să intre în mine şi să spele păcatele sentimentelor târzii şi acum.. regret..

Am risipit.. florile de măr pe aripile vântului şi... am sugrumat galbenul lui octombrie..  am ascultat cântecul greierilor în miezul verii.. şi am gustat din verdele crud al florilor de mai.. şi am înţeles că.. atunci când vara începe să ruginească.. nici măcar fluturii nu o pot opri.. să nu moară..

Am risipit.. cuvinte pe.. întunericul rupt din curcubee.. am omorât milioane de fluturi ce îmi hoinăreau zăpăciţi prin vene.. am auzit cum infinitatea era înghiţită de lumea muritoare.. am crezut în vise şi în albe speranţe moarte.. din poveşti..

Am risipit.. iubiri în.. oceanul libertăţii mele mărginite de.. linişte.. am privit prin culorile florilor din întuneric.. am crezut în lumina din tine.. dar ea avea două lacrimi .. pe care nu le puteam atinge.. iar când le-am atins.. mi-au atins obrajii.. mângâindu-i cu.. glasuri din suflet...

Cred.. iubesc şi îmi e.. frică..

Îmi e frică.. de zâmbete false.. aplicate pe faţă ca un magnet pe un frigider.. îmi e frică.. de indiferenţă.. e un sentiment pe care eu încă nu l-am găzduit în sufletul meu... îmi e frică de.. oameni opaci.. de oameni care nu Simt.. nimic.. niciodată pentru nimeni şi nimic... îmi e frică de.. singurătate.. chiar dacă de multe ori îmi doresc să fiu singură.. vreau asta pentru a omorî.. multele mele sentimente şi gânduri ce mă zbuciumă.. tulbură şi neliniştesc.. îmi e frică de.. Dumnezeu..

Cred în.. viaţa veşnică.. pentru faptul că.. totuşi există.. iubire... cred în.. miracole.. pentru că fiecare dintre noi este o minune.. cred în.. horoscop.. pentru că simt cum stelele îmi luminează sufletul.. cred în... iubirea absolută.. chiar dacă nu ştiu să o definesc.. cred în.. speranţele mele.. pentru că sper să pot rearanja universul.. cred în... Dumnezeu..

Iubesc.. florile... pentru că amintirile sunt întipărite în parfumul lor.. iubesc.. cerul.. pentru că este albastru.. iubesc.. albastrul pentru că.. îmi place să mă scald într-un infinit care să fie.. Doar al meu.. iubesc.. zâmbetul inocent de copil.. din privirea.. copilăriei mele.. iubesc.. milioanele de fluturi ce îmi colindă.. venele.. iubesc vântul de primăvară ce îmi mângâie obrajii cu miros de Viaţă.. iubesc norii de ceaţă ce uneori îmi ating sufletul.. iubesc ploaia.. pentru că-i plină de aşa multe întrebări.. şi.. cântec.. şi suferinţa.. şi purităţi tulburi.. iubesc amurgul.. pentru că pot gusta moartea... o pot savura şi desluşi... iubesc întunericul.. pentru că.. ştie să îmi lipească cele mai sclipitoare stele... pe cerul infinitului meu.. iubesc.. infinitul.. pentru că îl pot măsura..

Iubirea..

Astăzi voi scrie despre şi cu iubire.. pe albul din mine.. voi ciopli în sufletul meu cuvinte de dragoste pe care doar eu le voi înţelege.. şi pe care doar eu le voi şti.. în speranţa că ele.. îmi vor şopti ce să fac mai departe.. nu ştiu ce e iubirea.. deşi sunt convinsă că am găzduit-o.. de aşa multe ori în sufletul meu.. şi că am dăruit-o de şi mai multe ori..

Iubirea e un amalgam de blestem.. înfăşurat în dorinţă şi cusut cu pasiune.. e.. o boală a sufletului.. ce nu omoară, dar.. răneşte.. e.. cea mai divină parte a omului.. pe care niciodată nu o va putea defini.. omenirea.. e..un fel de amărăciune dulce şi sărată în acelaşi timp..e un fel de sentiment ce ucide şi salvează sufletul omului.. e un vis din aripi de fluturi.. ce hoinăresc cu miile in fiecare părticică a corpului tău.. dându-ţi senzaţia că.. atingi norii, că ştii câte stele sunt pe cer.. şi că poţi mirosi fericirea.. ea, hrănindu-ţi sufletul şi trupul..

Iubirea e.. blestemul şi binecuvântarea omenirii.. fără de care.. stelele nu ar putea sclipi.. luna ar fi mereu omorâta de lumină.. iar lacrimile din ceruri.. vor inunda suflete... ce nu vor cunoaşte niciodată şi blândeţea.. tăcerea.. dragostea şi teama.. în acelaşi timp...

Sentimente...

Astăzi vreau să vorbesc despre.. sentimente.. cred că sentimentele se nasc din suflet.. le hrănim cu aripi de fluturi şi litere de lumină... le mângâiem cu stropi de curcubee şi le omorâm cu fulgere sau le înnecăm în valurile înspumate ale oceanului din noi..

Sentimentele.. se pot transcrie în cuvinte ce ucid.. sau în cuvinte.. nedesluşite.. sentimentele îţi pot curge prin vene... sau pot pur şi simplu să se oprească undeva la graniţa dintre suflet şi.. ploaie.. sentimentele pot blestema sufletul.. sau îl pot iubi.. sentimentele pot umple cratere de nevoi şi dorinţi.. cratere de întuneric şi rugăciune..

Sentimentele pot crea valuri de confuzii şi resentimente.. sau pot.. pur şi simplu..  să împrăştie cenuşa amintirilor târzii... fără să lase aburii gălbui ai luminii.. să mai încălzească oceanul de rugăciune din suflet... sentimentele pot încălzi sufletul.. cu fulgi de iubire.. cusuţi de secunde.. sentimentele pot răsări ca soarele intr-o zi obişnuită de toamnă.. sau pot apune în veşnicul sânge al infinitului...

Sentimentele  pot otrăvi.. ultimele lacrimi dintre gânduri şi..  pot ascunde mii de zâmbete..

M-am regăsit..

Am dispărut.. sau m-am omorât.. sau pur şi simplu.. am reînviat.. simt că vreau să o iau de la capăt şi.. să zâmbesc din nou.. să pot să cred.. să simt şi să sper.. aşa cum făceam.. înainte.. M-am schimbat aşa tare pentru Mine... şi am reuşit.. doar că "schimbarea " mea.. nu face bine celor din jurul meu..

Promit că.. de mâine dimineaţă.. voi culege din nou vise şi voi tivi norii cu speranţele mele.. de mâine voi zâmbi  aşa cum făceam eu.. şi voi crede că pot schimba lumea... voi fi din nou "copilul" care se bucură din orice şi care are milioane de cuvinte pe buze.. voi continua să-mi scriu sufletul.. aici.. în cuvinte pe care le voi împleti cu multă dragoste.. încercând să schimb ceva în sufletul celui ce îmi citeşte.. cunoaşte şi pătrunde în sufletul meu de copil.. oricum ar fi.. mă vreau cum eram înainte.. chiar dacă, poate, voi primi şi oameni ce nu merită.. sau oameni care mă vor răni.. voi merge înainte..

Vreau să ard ultimele rămăşiţe din sufletul meu rănit..să găsesc ultimele amintiri.. şi ultimele gânduri.. şi să le arunc în infinit..

Am suferit mult.. pentru sensibilitatea mea aşa.. exagerată.. şi poate pentru că mă dăruiesc şi mă implic întru totul.. dar.. s-a terminat.. sufletul meu în sfârşit este fericit şi.. fără zbuciumul ce mă sugruma şi mă omora...s-a terminat.. iar eu m-am regăsit printre perdelele trecutului.. întreagă şi.. cu un zâmbet ireal de adevărat pe buze...

Azi..

Azi sunt fericita.. stii.. nu am nevoie de multe lucruri pentru a zambi sau pentru a avea acea licarire vie in ochi.. Astazi, dupa mult timp.. pot spune ca simt bucuria curgandu-mi prin vene.. o simt in respiratia si in pielea mea.. fericirea a adus din nou in sufletul meu vise si sperante pe care ti le voi darui fara ca tu sa observi asta.. iti voi darui fragmente din sufletul meu.. si cativa stropi de fericire din inima mea.. te voi purta ca pe un cantec sfant in gandul si fiinta mea, chiar daca.. nu stiu daca meriti..


Astazi.. soarele a iesit printre paturile groase de nori pe care am stat tot timpul asta.. simtind  umezeala si blestemul intrandu-mi in piele.. si nu stiu daca fericirea asta temporara va putea spala neimplinirea din sufletul meu.. o omoara doar pentru o clipa sau doua in care eu.. Sunt OM.. si Simt..


Voi astepta ca fericirea sa-mi bata la poarta sufletului.. dar nu stiu daca o voi primi.. pentru ca atunci cand am gasit-o si i-am daruit sufletul si suflarea mea.. ea mi-a ranit si sfaramat inima.. poate ca timpul va decide pentru mine.. sau nu... ceea ce conteaza este ca :


Da, astazi 11 Ianuarie 2011, sufletul meu este fericit..

Doar.. pleaca

Pleaca odata cu valurile marii..
Si ia cu tine albastrul tacerii..
Indreaptati sufletul ruginit catre cer..
Iar el iti va raspunde enigmatic.. sper..


Pleaca odata cu vantul..
Si nu-ti mai intoarce nici privirea, nici gandul..
Inchide cufarul cu amintiri zbuciumate
Si nu mai privi printre cuvintele-mi ingenunchiate..


Pleaca odata cu blandetea grava..
Odata cu amurgul si tristetea suava..
Pleaca printre bolnaviciosii nori..
Printre petale si tulburii zori..


Pleaca din Sfantul mormant..
Al lacrimilor si amintirilor descant..
Pleaca din deznadejdea teatrala..
Si din disperarea mea.. asa reala..


Nu stiu ce am patit.. :)).. pentru ca in general nu scriu poezii.. dar poate ca de data asta am vrut sa ma joc mai mult decat de obicei cu cuvintele.. sper sa va placa.. iar daca nu va place.. sa stiti ca e ultima data cand scriu o poezie :)..

Cred ca nu..

Mi-am mai calcat inca o data pe suflet in incercarea disperata de a gasi raspunsul intrebarilor mele.. fara raspuns.. poate ca le voi gasi intr-o buna zi.. desi probabil incercarea de a le gasi.. ma va rani.. prea tare.. 

Stii.. am sa raman in lumea aia a mea.. in speranta ca ele.. ma vor cauta printre stropii de indragosteala si.. printre lacrimi sau blesteme.. sau poate ca nu o vor face.. chiar daca linistea sufletului meu.. depinde de acele raspunsuri.. totusi am sa zambesc.. asa cum fac de fiecare data.. in speranta ca.. fericirea mea creata intr-o clipa.. nu va disparea prea curand din inima mea..

Imi place sa ma amagesc cu lucruri imaginare.. pentru a mai putea zambi inca o secunda in plus.. si pentru a trece mai usor prin viata mea atat de plina de sentimente.. confuzii.. intrebari.. si... cuvinte..

Oare vei putea vreo data sa descifrezi.. toate maruntisurile din mine..?.. vei putea vreo data sa iubesti fara sa intelegi.. fara sa cunosti..?!... Cred ca nu...

Am gasit raspunsul.. imi indrept privirea spre usa.. si.. plec..

Liniste..

M-ai omorat din nou..vreau sa nu SIMT.. probabil as fi atat de opaca.. nu as mai avea transparenta sentimentelor mele curgandu-mi prin vene.. poate ca ar fi mai bine asa..sau nu.. nu stiu.. ma gandesc ca viata mea ar fi asa de lipsita de profunzime si valoare daca nu as avea sentimente.. si totusi nu ar mai fi suferinta si nici.. blestem..

Stii.. m-am saturat sa o tot iau de la capat si sa imi impun lucruri pe care nu le vreau, nu le simt si nici macar nu le cred.. mda.. m-am saturat sa spun " de astazi viata mea va fi alta pentru ca IMI DORESC asta..".. m-am saturat sa fie deajuns un zambet sau o licarire pentru ca toate incercarile mele disperate sa dispara.. sa se spulbere.. in bucati pe care eu sa tot incerc sa le aranjez intr-o dezordine infinita...

Nu imi doresc multe.. vreau doar un suflet linistit si atat.. nu imi mai doresc nici sa ma scald in lumina.. iubire si pasiune.. nici sa cred ca voi reusi intr-o buna zi sa schimb ceva in sufletul oamenilor.. nu-mi mai doresc sa fiu nemuritoare.. si nici sa locuiesc pe un nor.. nu imi mai doresc sa zbor si sa ajung la granita dintre om si Dumnezeu.. intre granita dintre mine si tine... desi cred ca am ajuns la ea.. nu-mi mai doresc nici sa sper la o lume mai buna.. si nici sa cred in lucruri ce nu exista...

Nu mai vreau ca sufletul meu sa fie zbuciumat..