Neclar.

Întotdeauna am vrut ceea ce era interzis, ceea ce era de neatins, ceea ce era imposibil.. 

Nu e o calitate.. dar îmi place adrenalina, îmi place și albul și negrul, niciodată griul.. îmi plac extremele, niciodată căile de mijloc... Nu fac compromisuri, decât dacă acel cineva merită.. pot trece peste oricine și orice ca să îmi ating visul.. pot suferi zâmbind, pot plânge râzând.

Adevărul e că.. sunt neputincioasă. Nu pot... nu mai pot..eu, cea care te judeca pe tine că ești neputincios. Acum înțeleg cum te simți și nu-i plăcut.. doar că, vezi tu, spre deosebire de tine... Eu vreau sa pot..

Ce e de făcut..?!

..nimic.. 

Am ajuns la concluzia că dragostea nu se caută.. pur și simplu, se găsește. Aici am greșit de două ori consecutiv. 

Ce e acum în sufletul meu..?..

.. imaginează-ți cum ar fi să ai aripile frânte, să te scalzi în zâmbete, să crezi în iubire și în același timp să te simți neputincios, confuz și fără motivație...

Eter.

Fumez vise, mă îmbăt cu speranțe, profit de clipe.

Atât.

Și dacă mă condamni, înseamnă că nu ai suferit niciodată, că nu ai avut sufletul rănit niciodată.. că nu ai simțit vreodată.. Știi.. am ajuns în faza în care, nu îmi mai pasă dacă reacția mea, vorba mea, fapta mea rănește, atâta timp cât eu sunt fericită așa..

Îmi pare rău, dar m-am gândit mult prea mult timp la sufletele voastre. A venit momentul să mă mai gândesc și la mine, chiar dacă, poate, sună egoist. Am alungat din mine pe toți cei binecunoscuții de ” tine” care, nu m-au meritat sau pe care eu nu i-am meritat... nu știu..  Am trecut la pagina următoare, la etapa următoare în care am să caut fericirea în mine.. 

Știi.. cred că va veni la un moment dat clipa în care trecutul se va năvăli peste viitorul meu. Așa a fost mereu. Am plătit pentru fiecare suferință pe care am provocat-o și știu că va veni vremea când mă voi reîntâlni cu fiecare deznădejde a mea, cu fiecare disperare reală și cu fiecare lacrimă pe care am dăruit-o..

Acum sunt bine, dar cui îi pasă..?!

379

Am uitat ce era mai important. Am uitat că m-ai pierdut, am uitat că dragostea e instantanee și temporară, am uitat că mor și revin iar și iar în lumea muritoare care îmi cioplește în fiecare zi câte puțin în suflet frustrările ei, confuziile ei.. tăcerile ei...

E simplu. Totul e mereu prea simplu. Asta e problema mea.. mă complic prea mult. Totul la mine e trecut mai întâi de tot și de toate prin suflet.. apoi studiat în detaliu de rațiune, dar, cu toate astea, tot din instinct reacționez.

Adevărul e că.. m-am pierdut. Am pierdut copilul din mine, zâmbetul din mine.. mi-am pierdut dorința de a merge mai departe, dorința de a atinge liniștea... dorința de a lupta. Mi-am pierdut motivația. 

Singurul lucru pe care mi-l doresc acum e să.. plec. Și voi munci mult mai mult decât până acum pentru a-mi putea atinge idealul. Vă promit că anul viitor, pe 17 noiembrie, când poate îmi voi mai înșirui aici fragmente de suflet, mă voi afla undeva la 379 km de casă.. 

Simt că locul meu nu mai este aici.. nu mai simt nimic al meu și crede-mă că doare.. 

Simulacru.

Am ieșit din joc. Jocul a început din nevoia mea de a-mi regăsi centrul de greutate, doar că tu nu puteai să îmi fii pâinea și vinul.. ai fost simulacru, ai fost o aparență, ai fost și nu mai ești, de fapt nu ai fost și nici nu vei fi.. 

Un an.. mult timp, prea mult timp.. prea mult timp în care tu ai fost centrul ontic al tremurului din sufletul meu, ai fost motivația mea de a nu plânge, de a merge mai departe, de a nu renunța.. acum însă.. ești plânsul meu, ești în multele cuvinte suprimate în prea plinul meu cufăr cu sentimente.. ești acum dorința mea de a renunța.. 

Am realizat faptul că.. ai fost important pentru că eu mi-am dorit asta, ai fost centrul universului meu atâta timp pentru că eu mi-am dorit asta, ai fost cel care mi-a adus liniștea pentru că eu mi-am dorit asta. De fapt, tu, nu ai fi fost important, nu ai fi fost centrul meu dacă eu nu te urcam pe acel piedestal clădit din respirația mea, din pielea mea.. din tremurul meu.. Ai fost greșeala mea.. îmi doream doar să uit de tristețe.. 

Nu meritai.. 

.. acum.. voi face ce fac de fiecare dată când sunt rănită.. voi zbura în căutarea unui zâmbet real..

Jivraj.

Am sufletul plin de tumori. Mi le-am descoperit ieri. Am fost la medic pentru că sufletul meu e zbuciumat de mult timp şi, cu toate că am încercat diverse medicamente, durerea nu înceta niciodată. Am făcut o tomografie şi, se pare că aş fi suspectă de cancer.. 

Ar trebui să încep să fac chimioterapie.. dar eu nu vreau. Vreau să mor frumoasă.. vreau să mor cu sentimente, cu vise, cu poveşti... Nu vreau să îmi ucid sufletul, nu vreau să recurg la mimetism. 

..nu..

 ...vreau doar să îmi vindec sufletul de iubire, vreau să rup din sufletul meu amintirile dureroase, vreau să pot fi indiferentă şi opacă, vreau să fiu ştearsă şi metalică pentru a mă încadra perfect în peisajul vieţilor voastre..

Zâmbet.

Cred că am fost creată pentru a suferi sau, pur şi simplu, mi se întoarce roata. Dureros e faptul că.. m-am refugiat pe marginea unui nor, la poalele universului şi aştept ca soarele să mă zărească de undeva de după cortina în care mi-am înfăşurat tacerile din priviri, aşteptarea fericirii şi poate că şi ultimele rămăşiţe de suflet.. nu ştiu..

Cert e că îmi ascund amarul şi confuzia în binecunoscutul zâmbet pe care nu îl uit niciodată în bancă sau pe pervaz.. nu îl uit nici măcar în ochii tăi sau în mâinile tale perfecte...

..şi ştii de ce?..

.. pentru că l-ai strica. L-ai strica pentru că eşti ezitant, confuz.. metalic. 

.. dar, nu-i nimic. Cu toate astea, mâine voi avea acelaşi zâmbet fals, acelaşi tăceri, aleaşi confuzii pe care le-am avut şi azi.. dar nu contează.. oricum.. tu nu poţi, nu-i aşa ?!..

.. mda.. :)).. aşa e, nu poţi.

Adipsie.

Aveai dreptate.. sunt o enigmă. Sunt o întrebare al cărei răspuns nici măcar eu nu îl am. Ştii.. mereu reuşesc să mă joc şi să mă rănesc.. singură. Apoi, mă ridic cu lacrimi în ochi şi privesc printre crengi.. mă uit cu atenţie şi îmi analizez fiecare mişcare, fiecare zâmbet, fiecare urmă de dispreţ pentru a-mi da seama unde am greşit..

Şi uite că am găsit răspunsul.. 

M-am implicat prea mult, am pus prea mult suflet, am crezut prea mult în tine.. mi-am dorit ca să mă faci fericită.. atât.

Soarele mai apune şi el, aşa, din când în când şi poate că lumina avea dreptate, dar eu nu am vrut să o ascult... Aşa sunt eu mai încăpăţânată, iar atunci când îmi doresc ceva.. pot rearanja universul pentru a-mi atinge visul, dar se pare că de data asta, soarta nu m-a mai lăsat să mă mint.. 

Sper să mă îmbolnăvesc curând de adipsie şi să nu îmi mai fie atât de sete de zâmbetul tău. 

Mă vei avea..

Ştii.. astăzi voi retuşa sentimentele, emoţiile, trăirile pentru a le încadra perfect în idealul de viaţă pe care îl aveţi fiecare dintre voi.. voi zâmbi doar pentru că voi dori asta,iar când am să vreau să te iubesc, să te urăsc, să te apreciez sau să te dispreţuiesc.. o voi face pentru simplul fapt că.. aşa vreau..

Astăzi voi lua una din cele mai importante decizii.. voi putea spune da sau nu.. astăzi voi putea zâmbi fals, astăzi voi putea să îţi spun căt de drag îmi eşti.. astăzi voi putea să îţi desenez cu raze pe piele.. astăzi voi putea să plec şi doar tu să simţi absenţa sau prezenţa mea.. astăzi voi avea voie mai mult ca oricând să fiu eu..

Astăzi te voi iubi.. astăzi te voi avea aproape, astăzi îmi voi hrăni golurile din suflet cu zâmbetul tău.. astăzi mă vei avea aşa cum nu m-ai avut niciodată...

Insurmontabil.

Aproape că uitasem cum e să suferi, dar, ei bine, azi şi ieri şi, poate că şi mâine îmi vei reaminti cum e să îmi plângă paşii.. sufletul şi zorile de zi.. Ceea ce mă doare este nu faptul că sufăr, ci, faptul că sufăr din cauza aceleaşi persoane pe care am iubit-o, căreia i-am dedicat timpul meu, sufletul meu, secretele mele..

Dar.. nu e vina ta.. Eu, probabil, sunt prea mult pictată cu cer.. sunt prea boită cu ploi, prea brăzdată de dureri insignifiante.. Simplu.. dacă ai şti unde se duc norii, dacă ai şti cum reuşesc să opresc întunericul, dacă ai şti cum îmi plâng aripile sau dacă ai şti cum sparg valurile de marginile ruginite ale paşilor mărunţi..  m-ai înţelege.

.. dar cum nu înţelegi că vântul ninge şi soarele îngheaţă.. nu vei înţelege nici că iubesc..

Îţi promit doar două lucruri.. voi trece şi peste asta indiferent de cât de mult voi suferi pentru că sunt un om mai puternic decât par.. şi voi dezlega şi relega cuvintele, versurile şi tăcerile..