Monolog [*]..

... colecționez iubiri defecte, rupte, îndoite...

...dau la schimb liniște, dragoste, stabilitate...

Știi.. genele-mi picură amar pe tâmple amintiri ce mă dor și nu ar trebui să mă doară. Mi-au rămas urmele săruturilor tale, mi-a rămas mirosul tău, gustul tău în piele și în respirație.. și mă doare. Știi.. nu vei ajunge niciodată la mine pentru că nu pot permite asta.. ar fi o încălcare de jurăminte și altare pe care le-am construit în mine și nu pot trece atât de ușor peste tot și peste toate doar pentru că.. simt..

Știi.. viața mi-a oferit ore suplimentare de practică psihologică în care am învățat că trebuie să-mi consult rațiunea înainte de a lua o decizie care m-ar putea face fericită sau.. nu..

Am trecut acum mult timp prin aceleași sentimente și crede-mă, știu că nu poate fi posibil să trăiești de două ori aceeași poveste în care doar personajele și decorul se schimbă, dar în care confizia, teama, tremurul și celelalte lucruri din sufletul meu, care ar trebui să fie dominate de rațiune, Există, așa cum au existat acum mult timp pentru altcineva..

Știi.. voi lăsa ca timpul să decidă pentru mine, dar, oricum ar fi.. promit că îmi voi proteja sufletul în carapacea mea tivită cu vise și nori, și, te rog.. dacă nu ești pregătit să o deschizi, nu o face pentru că mă va durea să pierd bucăți din mine.. 

Vin și portocale...

Hai să lăsăm pentru o clipă totul la o parte, să ne încălzim mâinile în buzunarele din sufletul celuilalt, să comandăm o cană cu vin fiert și o portocală și să ne lăsăm inimile să bată în nefirescul sentiment de „ prea bine ”.. 

Pentru o clipă doar să putem transforma tăcerile din priviri în cuvinte, pentru o clipă să putem să ne destăinuim tremurul, temerile, sentimentele.. pentru o clipă să pot să îți dăruiesc un oftat, o îmbrățișare fără să fiu sub semnul trădării..

Știi.. probabil cea mai bună soluție ar fi să ne certăm definitiv, să plecăm unul din sufletul celuilalt, să ne rupem în mici felii de pâine și să ne urâm fără motive, ca, mai apoi, să uităm cine am fost, ce am ascuns în privire, ce am simțit..

E simplu.. dacă vrei să ajungi la stele, trebuie sa înfrunți întunericul din tine și din ceilalți.. sper doar că nu am ales steaua greșită..

Dragă Moșulee...

Dragă Moș Crăciun,

Știu că anul acesta nu am fost un copil foarte cuminte. Nu mi-am respectat toate promisiunile, nu mi-am făcut rugăciunea în fiecare seară și, de multe ori, am uitat de cei dragi. M-am hotărât să îți scriu pentru că îmi e dor de partea din mine care credea în povești, m-am hotărât să îți scriu pentru că încă îmi pasă și pentru că încă port în mine un zâmbet de copil.. 

Moșule, mi-aș dori să îmi aduci multă fericire, multă căldură sufletească, multă iubire.. mi-aș dori să îmi poți imprima în inimă mirosul bunătății și al inocenței. Mi-aș dori să îmi aduci puterea de a trece peste necazuri, mi-aș mai dori un sac maaare în care să fie numai zâmbete.. mi-aș dori o stea pe care să fie gravat numele meu și o pereche de aripi cu care să colind prin visele tuturor.

Moșule, știu că, poate nu merit, dar aș vrea să îmi spui care este secretul pentru a fi fericit.. aș vrea să îmi aduci cheia spre bucurie.. aș vrea să mă înveți care sunt pașii pentru a ajunge în al 9-lea cer.. 

Moșule, te rog să îi aduci surorii mele multă sănătate, multe bucurii și împliniri, iar părinților mei adu-le liniște sufletească, mai mult timp liber și multă sănătate.

Moșule, te aștept ca de fiecare dată, emoționată și cu multă bucurie în suflet și sper  să nu uiți de mine și de ceea ce ți-am cerut.

Cu multă dragoste,

Lorenuș

Ipoteză.

Nu-i bine..

Și știi de ce..?!!...

Pentru că parcă trăiesc în trecut.. trăiesc aceeași poveste pe care o credeam uitată. Evident.. s-au schimbat personajele principale și decorul.. dar am același sentiment de nesiguranță, de frică... de imprecizie, de confuzie.

Întrebarea firească, ce, în mod firesc ar trebui să urmeze este.. ” Se merită..?!”..

.. răspunsul este evident.. ” Nu, nu se merită..”.. și totuși, eu nu pot face nimic pentru a schimba asta..

Eu.. cea care mereu am putut, eu.. cea care am trecut peste momente cumplite, eu.. cea care am știut mereu unde îmi este locul, eu.. cea care am crezut în oameni, în sentimente, în lacrimi.. eu cea care mi-am dăruit sufletul de așa multe ori.. eu.. Eu.. nu mai pot..

Nu vei înțelege... evident.. și știu că cel mai ușor este să abandonezi și să pleci, și nu voi nega lipsa mea de curaj.. doar că.. mă doare prea mult. Inima mea a obosit... a avut parte de iubire defectă, care, nu s-a mai reparat.. a avut parte de prea multe rupturi și răni.. inima mea a fost ucisă de multe ori până acum, și, reînviată de și mai multe ori pentru a putea fi omorâtă iar și iar... și iar.. și iar.. și iar..

I act like I don't care, but you'll never know how much it kills me inside..

Raționament.

Știi.. dacă te întrebi cum reușesc să mă detașez de lucruri de care, în mod firesc nu te poți detașa.. dacă te întrebi cum reușesc să mă comport ca și cum nu aș fi iubit vreodată, ca și cum niciodată nu aș fi simțit ... dacă te întrebi cum pot să pun punct brusc și să pot întoarce pagina...  nu am un răspuns..

Răspunsul e în tine.. Nu există o rețetă pentru a te ridica.. nu există un antidot pentru iubire sau pentru suferință.. există doar sentiment, raționament și voință..

Știi.. dacă te întrebi dacă am simțit.. ei bine, Da, am simțit.. dar am învățat în timp că nu asta contează.. pentru că există încă neputință..

.. am o stare pe care nu o pot descrie.. e un fel de amalgam de sentimente contradictorii, de sentimente pe care le credeam moarte.. de sentimente pe care credeam că am uitat să le primesc în mine..

Sumbru.

 Voi pleca din tot și din toate și.. ce mă sperie mai tare e nu că voi cunoaște necunoscutul, ci, că voi pierde tot ceea ce cunosc..

Știi.. eu nu m-ai fac parte din nimeni de aici, nu mai simt nimic fiind al meu și cred că a venit momentul când pot să spun ” rămas bun ”, momentul când mă pot detașa de amintiri, de oamenii pe care i-am iubit, de prezent.

Știi.. astăzi mi-am descoperit în adâncul ochilor mei plini de prea plinul meu sufletesc.. un cerc, care nu este pătrat, nici tringhiular.. și nici altfel.. Acest cerc este foarte important, aici se află cea mai sensibilă parte din mine, cea mai curată lacrimă pe care am dăruit-o, cea mai frumoasă suferință a mea..

Cercul meu are multe puncte slabe.. Aici e greșeala mea. În cerc trebuie să fie doar oamenii care merită, oamenii care MĂ merită.. nu toți. Trebuie să întăresc temeliile cercului meu, în care au intrat mulți cu sau fără acordul meu, cercul din care au plecat mulți, rănindu-mă..

Știi.. de mâine, voi zâmbi.. voi fi caldă și rece în același timp, voi înghiți lacrimi și confuzii..

..și știi de ce ?..

..pentru că, oricum ar fi, eu am pătrățica mea de lume care nu e nici rotundă, nici triunghiulară.. și nici altfel..

Neclar.

Întotdeauna am vrut ceea ce era interzis, ceea ce era de neatins, ceea ce era imposibil.. 

Nu e o calitate.. dar îmi place adrenalina, îmi place și albul și negrul, niciodată griul.. îmi plac extremele, niciodată căile de mijloc... Nu fac compromisuri, decât dacă acel cineva merită.. pot trece peste oricine și orice ca să îmi ating visul.. pot suferi zâmbind, pot plânge râzând.

Adevărul e că.. sunt neputincioasă. Nu pot... nu mai pot..eu, cea care te judeca pe tine că ești neputincios. Acum înțeleg cum te simți și nu-i plăcut.. doar că, vezi tu, spre deosebire de tine... Eu vreau sa pot..

Ce e de făcut..?!

..nimic.. 

Am ajuns la concluzia că dragostea nu se caută.. pur și simplu, se găsește. Aici am greșit de două ori consecutiv. 

Ce e acum în sufletul meu..?..

.. imaginează-ți cum ar fi să ai aripile frânte, să te scalzi în zâmbete, să crezi în iubire și în același timp să te simți neputincios, confuz și fără motivație...

Eter.

Fumez vise, mă îmbăt cu speranțe, profit de clipe.

Atât.

Și dacă mă condamni, înseamnă că nu ai suferit niciodată, că nu ai avut sufletul rănit niciodată.. că nu ai simțit vreodată.. Știi.. am ajuns în faza în care, nu îmi mai pasă dacă reacția mea, vorba mea, fapta mea rănește, atâta timp cât eu sunt fericită așa..

Îmi pare rău, dar m-am gândit mult prea mult timp la sufletele voastre. A venit momentul să mă mai gândesc și la mine, chiar dacă, poate, sună egoist. Am alungat din mine pe toți cei binecunoscuții de ” tine” care, nu m-au meritat sau pe care eu nu i-am meritat... nu știu..  Am trecut la pagina următoare, la etapa următoare în care am să caut fericirea în mine.. 

Știi.. cred că va veni la un moment dat clipa în care trecutul se va năvăli peste viitorul meu. Așa a fost mereu. Am plătit pentru fiecare suferință pe care am provocat-o și știu că va veni vremea când mă voi reîntâlni cu fiecare deznădejde a mea, cu fiecare disperare reală și cu fiecare lacrimă pe care am dăruit-o..

Acum sunt bine, dar cui îi pasă..?!

379

Am uitat ce era mai important. Am uitat că m-ai pierdut, am uitat că dragostea e instantanee și temporară, am uitat că mor și revin iar și iar în lumea muritoare care îmi cioplește în fiecare zi câte puțin în suflet frustrările ei, confuziile ei.. tăcerile ei...

E simplu. Totul e mereu prea simplu. Asta e problema mea.. mă complic prea mult. Totul la mine e trecut mai întâi de tot și de toate prin suflet.. apoi studiat în detaliu de rațiune, dar, cu toate astea, tot din instinct reacționez.

Adevărul e că.. m-am pierdut. Am pierdut copilul din mine, zâmbetul din mine.. mi-am pierdut dorința de a merge mai departe, dorința de a atinge liniștea... dorința de a lupta. Mi-am pierdut motivația. 

Singurul lucru pe care mi-l doresc acum e să.. plec. Și voi munci mult mai mult decât până acum pentru a-mi putea atinge idealul. Vă promit că anul viitor, pe 17 noiembrie, când poate îmi voi mai înșirui aici fragmente de suflet, mă voi afla undeva la 379 km de casă.. 

Simt că locul meu nu mai este aici.. nu mai simt nimic al meu și crede-mă că doare.. 

Simulacru.

Am ieșit din joc. Jocul a început din nevoia mea de a-mi regăsi centrul de greutate, doar că tu nu puteai să îmi fii pâinea și vinul.. ai fost simulacru, ai fost o aparență, ai fost și nu mai ești, de fapt nu ai fost și nici nu vei fi.. 

Un an.. mult timp, prea mult timp.. prea mult timp în care tu ai fost centrul ontic al tremurului din sufletul meu, ai fost motivația mea de a nu plânge, de a merge mai departe, de a nu renunța.. acum însă.. ești plânsul meu, ești în multele cuvinte suprimate în prea plinul meu cufăr cu sentimente.. ești acum dorința mea de a renunța.. 

Am realizat faptul că.. ai fost important pentru că eu mi-am dorit asta, ai fost centrul universului meu atâta timp pentru că eu mi-am dorit asta, ai fost cel care mi-a adus liniștea pentru că eu mi-am dorit asta. De fapt, tu, nu ai fi fost important, nu ai fi fost centrul meu dacă eu nu te urcam pe acel piedestal clădit din respirația mea, din pielea mea.. din tremurul meu.. Ai fost greșeala mea.. îmi doream doar să uit de tristețe.. 

Nu meritai.. 

.. acum.. voi face ce fac de fiecare dată când sunt rănită.. voi zbura în căutarea unui zâmbet real..

Jivraj.

Am sufletul plin de tumori. Mi le-am descoperit ieri. Am fost la medic pentru că sufletul meu e zbuciumat de mult timp şi, cu toate că am încercat diverse medicamente, durerea nu înceta niciodată. Am făcut o tomografie şi, se pare că aş fi suspectă de cancer.. 

Ar trebui să încep să fac chimioterapie.. dar eu nu vreau. Vreau să mor frumoasă.. vreau să mor cu sentimente, cu vise, cu poveşti... Nu vreau să îmi ucid sufletul, nu vreau să recurg la mimetism. 

..nu..

 ...vreau doar să îmi vindec sufletul de iubire, vreau să rup din sufletul meu amintirile dureroase, vreau să pot fi indiferentă şi opacă, vreau să fiu ştearsă şi metalică pentru a mă încadra perfect în peisajul vieţilor voastre..

Zâmbet.

Cred că am fost creată pentru a suferi sau, pur şi simplu, mi se întoarce roata. Dureros e faptul că.. m-am refugiat pe marginea unui nor, la poalele universului şi aştept ca soarele să mă zărească de undeva de după cortina în care mi-am înfăşurat tacerile din priviri, aşteptarea fericirii şi poate că şi ultimele rămăşiţe de suflet.. nu ştiu..

Cert e că îmi ascund amarul şi confuzia în binecunoscutul zâmbet pe care nu îl uit niciodată în bancă sau pe pervaz.. nu îl uit nici măcar în ochii tăi sau în mâinile tale perfecte...

..şi ştii de ce?..

.. pentru că l-ai strica. L-ai strica pentru că eşti ezitant, confuz.. metalic. 

.. dar, nu-i nimic. Cu toate astea, mâine voi avea acelaşi zâmbet fals, acelaşi tăceri, aleaşi confuzii pe care le-am avut şi azi.. dar nu contează.. oricum.. tu nu poţi, nu-i aşa ?!..

.. mda.. :)).. aşa e, nu poţi.

Adipsie.

Aveai dreptate.. sunt o enigmă. Sunt o întrebare al cărei răspuns nici măcar eu nu îl am. Ştii.. mereu reuşesc să mă joc şi să mă rănesc.. singură. Apoi, mă ridic cu lacrimi în ochi şi privesc printre crengi.. mă uit cu atenţie şi îmi analizez fiecare mişcare, fiecare zâmbet, fiecare urmă de dispreţ pentru a-mi da seama unde am greşit..

Şi uite că am găsit răspunsul.. 

M-am implicat prea mult, am pus prea mult suflet, am crezut prea mult în tine.. mi-am dorit ca să mă faci fericită.. atât.

Soarele mai apune şi el, aşa, din când în când şi poate că lumina avea dreptate, dar eu nu am vrut să o ascult... Aşa sunt eu mai încăpăţânată, iar atunci când îmi doresc ceva.. pot rearanja universul pentru a-mi atinge visul, dar se pare că de data asta, soarta nu m-a mai lăsat să mă mint.. 

Sper să mă îmbolnăvesc curând de adipsie şi să nu îmi mai fie atât de sete de zâmbetul tău. 

Mă vei avea..

Ştii.. astăzi voi retuşa sentimentele, emoţiile, trăirile pentru a le încadra perfect în idealul de viaţă pe care îl aveţi fiecare dintre voi.. voi zâmbi doar pentru că voi dori asta,iar când am să vreau să te iubesc, să te urăsc, să te apreciez sau să te dispreţuiesc.. o voi face pentru simplul fapt că.. aşa vreau..

Astăzi voi lua una din cele mai importante decizii.. voi putea spune da sau nu.. astăzi voi putea zâmbi fals, astăzi voi putea să îţi spun căt de drag îmi eşti.. astăzi voi putea să îţi desenez cu raze pe piele.. astăzi voi putea să plec şi doar tu să simţi absenţa sau prezenţa mea.. astăzi voi avea voie mai mult ca oricând să fiu eu..

Astăzi te voi iubi.. astăzi te voi avea aproape, astăzi îmi voi hrăni golurile din suflet cu zâmbetul tău.. astăzi mă vei avea aşa cum nu m-ai avut niciodată...

Insurmontabil.

Aproape că uitasem cum e să suferi, dar, ei bine, azi şi ieri şi, poate că şi mâine îmi vei reaminti cum e să îmi plângă paşii.. sufletul şi zorile de zi.. Ceea ce mă doare este nu faptul că sufăr, ci, faptul că sufăr din cauza aceleaşi persoane pe care am iubit-o, căreia i-am dedicat timpul meu, sufletul meu, secretele mele..

Dar.. nu e vina ta.. Eu, probabil, sunt prea mult pictată cu cer.. sunt prea boită cu ploi, prea brăzdată de dureri insignifiante.. Simplu.. dacă ai şti unde se duc norii, dacă ai şti cum reuşesc să opresc întunericul, dacă ai şti cum îmi plâng aripile sau dacă ai şti cum sparg valurile de marginile ruginite ale paşilor mărunţi..  m-ai înţelege.

.. dar cum nu înţelegi că vântul ninge şi soarele îngheaţă.. nu vei înţelege nici că iubesc..

Îţi promit doar două lucruri.. voi trece şi peste asta indiferent de cât de mult voi suferi pentru că sunt un om mai puternic decât par.. şi voi dezlega şi relega cuvintele, versurile şi tăcerile..

Dorul doare...

Ştii.. am învăţat de la cer să iubesc fără nori, fără perdele.. fără motiv.. am învăţat de la curcubee că doar lumina poate colora suflete şi amintiri... am învăţat de la fluturi că poţi petrece o viaţă într-o singură zi de poveste.. am învăţat că nu există coincidenţe.. totul rezumându-se la destin. 

Am învăţat că doar arta mai poate face sufletele să vibreze.. doar prin muzică, prin poezie, prin culori mai poţi crea fiori.. am învăţat că dragostea nu poate fi resuscitată.. poate doar amintirile sau dorinţele.. Am învăţat că doar ploaia poate reîntregi simţuri, sentimente, raţionamente. 

 

Ştii.. dorul.. doare..  şi e atât de sfâşietor să te văd în fiecare zi.. şi să îmi fie dor din ce în ce mai mult de tine.. Sunt disonanţe între gândurile noastre.. sunt contraste şi puncte de suspensie.. 

..şi cu toate acestea..  îţi simt fiecare privire.. fiecare gând, fiecare ezitare, fiecare întrebare fără motiv, fiecare zâmbet.. fiecare durere pe care le ai datorită Mie..

Am învăţat să te fac fericit.. am învăţat să zâmbesc pentru tine.. am învăţat să cred, să sper şi să simt din nou datorită ţie..

Mult prea simplu..

Ştii.. trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi Nu îmi pasă dacă voi suferi, nu îmi pasă dacă va trebui să trec peste momente dificile.. nu îmi pasă dacă mierea e amară.. nu îmi pasă dacă florile nu vor mai înflori vreodată.. nu îmi pasă dacă.. mâine soarele va muri.. şi toate acestea pentru că iubesc.. 

Am scris la un moment dat că va veni şi momentul când voi iubi din nou, momentul când nu îmi va păsa de nimic dacă el nu mi-a zâmbit azi.. momentul când îmi voi dărui sufletul.. şi uite că a sosit clipa aceea mult aşteptată când sunt numai zâmbet şi visare.. a sosit clipa când pot să scriu din nou.. a venit clipa când mă pot despleti în puncte de suspensie şi virgule..

.. e prea simplu...

Ideal.

Dragule, te-ai născut cu darul de a mă învia şi omorî de fiecare dată când îmi zâmbeşti, te-ai născut cu harul de a-mi crea zile perfecte, momente perfecte.. trăiri perfecte.. te-ai născut pentru a mă face fericită şi ieri şi azi.. te-ai născut pentru a-mi contura pe piele.. perfecţiunea .. care nu e nici pătrată, nici triunghiulară şi nici nu se află în cercul circumscris idealului.. 

Dragule, mulţumesc pentru că mi-ai arătat.. cât de uşor poţi atinge fericirea..    

Nu am nevoie de prea multe pentru a fi fericită...

Azi am ajuns, cu greu, la concluzia că am nevoie de un zâmbet, de o glumă bună, de o îmbrăţişare.. de lucruri simple care te pot face să vibrezi de fericire şi nu de lucruri oficiale, programate şi gândite.. Lucrul acesta nu l-ai înţeles.. nu am nevoie de un univers.. nu am nevoie de toate cântecele din lume.. am nevoie doar de unul singur.. nu am nevoie de prea multe seri.. am nevoie doar de una singură.. nu am nevoie de prea multe zile însorite.. îmi ajunge una în care să picure şi să fie răcoare afară.. nu am nevoie decât de timpul, de afecţiunea ta necondiţionată, de respectul şi de aprecierea ta..

Asta nu aţi înţeles voi.. cei ce poate, la un moment dat mi-aţi păşit în suflet... nu vă complicaţi în amănunte, nu uitaţi esenţialul.. trăiţi prezentul şi aşteptaţi ca timpul să îşi spună cuvântul..

E aşa simplu să mă faci fericită.. încearcă doar să faci ceea ce simţi, să zâmbeşti indifent de ceea ce se petrece în sufletul tău, să ai mereu o lume a ta în care să Ne refugiem din când în când..

Ai revenit..

Ai revenit..

..şi cred că cel mai tare mă sperie, poate nu faptul că am să sufăr, ci, faptul că poate, voi suferi diferit.. iar lucrul acesta mă face.. să gândesc prea mult, să îţi analizez mult prea mult fiecare gest.. mă face să nu mă bucur de moment, ci să fiu mereu cu un pas înaintea ta, studiind fiecare clipit..

Până acum ceva vreme.. în astfel de momente mă gândeam la cât de fericită mă poţi face.. acum însă, procedez ca în reţetele de prăjituri.. încerc să respect gramajele fiecărui ingredient pentru ca rezultatul să nu fie dominat de zahăr sau de făină.. 

Cred în faptul că.. " Nimic nu se pierde, totul se transformă..".. dar nu aşa cum te-ai transformat tu.. prea brusc, prea brutal, prea nefiresc.. iar lucrul acesta mă face să nu mai ştiu ce cred sau sper sau simt.. Ai devenit în două zile.. problema existenţială a vieţii mele pe care nu ştiu cum să o rezolv şi cu atât mai puţin cum să o clarific..  

E simplu. Voi face un singur lucru.

Voi fi EU..

Era odata o " Lorenăă.."..

Ştii.. nu ştiu dacă ai simţit vreodată că.. vrei să o iei de la capăt, că vrei să te redescoperi, că vrei să schimbi oamenii ce te înconjoară, că vrei să mai faci şi ceva greşit.. aşa mă simt acum. Am promis cuiva.. încă drag mie.. că voi încerca să scriu despre starea de spirit pe care o am acum.. şi voi încerca în mare parte să mă ţin de promisiune.. 

Am pierdut.. am pierdut sentimente.. amintiri.. iubiri. Şi cred că ultimul mic amănunt precizat în cele din urmă.. doare cel mai tare. Încă sunt în căutarea " idealului ".. şi dacă te întrebi dacă l-am găsit.. răspunsul este că DA.. l-am găsit.. doar că fiecare dintre VOI, cei cărora sunt dispusă să îmi deschid porţile sufletului, aveţi câte un ceva de care ne împiedicăm şi ne lovim.. Prost.

Ştii.. înainte riscam.. îmi puneam pe tavă sufletul.. înainte făceam doar ce îmi dicta sufletul. Acum nu mai e aşa.. acum gândesc prea mult. Mi-am închis sufletul într-un cerc.. şi acolo, trăiesc sugrumată de prea firescul trai în care cel mai important lucru este să nu mergi cu partitura nestudiată, să te pregăteşti din timp pentru Consevator, să îţi faci temele şi să vii acasă cu notă mare pentru ca mama să te laude ce copil bun, olimpic şi extraordinar eşti când vin rudele în vizită.. PROST.

De mâine.. vreau să revin în lumea mea plină de nori şi de fluturi.. în lumea mea plină de câte un "tine".. cu care încep să mă joc.. în speranţa  că jocul mă va face să uit că mâine nu mă voi trezi cu un zâmbet pe buze.. 

Era odată.. o " Lorenă " de care mie îmi plăcea..o " Lorenă " plină de bunăstare şi copilărie.. o " Lorenă " mereu îndrăgostită.. o " Lorenă " care împrăştia în jurul ei lumină..  sper că nu a murit şi că o mai port în vene.

Plâng..

Plâng.. plâng de dor.. de ciudă.. plâng atunci când soarta nu a fost dreaptă cu mine.. plâng de fericire.. plâng de emoţie.. plâng atunci când sunt tristă.. plâng atunci când sunt confuză.. plâng atunci când nu mă simt completă.. plâng atunci când sunt neînţeleasă şi judecată..

Cred că cel chinuitor sentiment de pe lumea aceasta este atunci când îţi plânge sufletul.. atunci când te simţi neputincios în faţa cerului.. atunci când ţi-ai da viaţa pentru ca omul drag de lângă tine.. să fie bine..

Eu am simţit neputinţa, am simţit cum sufletul mi se rupe.. am simţit cum aş vrea să plâng, să mă rog unei icoane şi să nu pot.. am simţit cum nu mă puteam dărui complet atunci când trebuia să o fac.. am simţit cum e să îţi doreşti " SĂ SIMŢI ".. şi totuşi să nu reuşeşti..

Şi toate acestea.. pentru că am fost puternică mult prea mult timp..

Absenţă..

Ştii.. dragostea semnifică ceva mai mult decât lumina, valorează ceva mai mult decât infinitul şi durează un pic mai puţin decât sfârşitul primei virgule.. şi, mai devreme sau mai târziu, tot la suferinţă ajungem.

Cred încă în faptul că suferinţa e unul dintre cele mai sigure, statornice şi indestructibile sentimente pe care le poate avea un om.. pentru că "fericirea".. costă enorm şi durează prea puţin.. pentru că "dragostea" este mai rară decât diamantele şi de cele mai multe ori atunci când eşti conştient de faptul că ai găsit-o o vei pierde mai devreme sau mai târziu.. însă suferinţa se găseşte oriunde.. la colţ de stradă.. în multe căsnicii, în biserici, în suflete şi nu trebuie să ai prea multe comori pentru a o cumpăra. 

Se distribuie gratuit.

Surâsul cel mai de pe urmă...

.. numară.. ultimele tăceri dintre cuvinte..

Opac...

M-am liniştit sufleteşte.. după cea mai grea perioadă din viaţa mea.. 

M-am schimbat mult.. m-am maturizat brusc .. am realizat că viaţa nu e aşa cum credeam eu.. 

Ştii.. uneori îmi doresc să am din nou zbuciumul acela sufletesc care mă ajuta să scriu, care mă ajuta să văd lumea în albastru.. pot spune, că de multe ori îmi e dor să am acele trăiri lăuntrice..

SEC... aşa sunt acum.. rece.. acidă, uneori indiferentă.. opacă, ştearsă.. blestemată.. nu mai am transparenţă şi lumină.. nu mai cred în vise.. nu mai cred în iubire.. nu mai cred în poveşti.. şi toate acestea, i se datorează unui singur " TU ".. Prost.

Soarele tot răsare pe strada mea.. iar eu.. prefer să închid ochii decât să îl privesc şi să mă bucur de el.. poate că de mâine.. îmi voi deschide porţile sufletului şi îl voi primi...

Libertate..

Viaţa e scurtă, curmată de idealuri pe care nimeni nu le poate atinge, străbătută de culoarele cu prinţi şi prinţese în care orice ar fi dragostea şi binele învinge.. viaţa e o armonie între tacere şi zbucium şi cred că  datorită faptului că viaţa e un amalgam al antonimelor.. noi, oamenii suntem liberi.

Liberi în a ne alege destinul, liberi în a ne exprima sentimentele.. liberi de a alege în a crede sau nu în Dumnezeu.. şi cred că Libertatea este o putere mult prea greu de mânuit.. e mult mai simplu, cred, să ai o libertate condiţionată.. pentru că libertatea absolută duce la responsabilitatea sufletului, minţii şi trupului nostru.

Libertatea ne poate frânge aripile..

.. doar zânele le pot ţese din nou..

Emoţie de toamnă..

 

 Ştii.. cred că toamna este universul amalgamului. Toamna.. este amalgamul culorilor.. al sentimentelor.. şi poate că şi al singurătăţilor târzii..

Toamna.. eu pot întoarce timpul.. pot gusta dulceaţa durerii ce se decojeşte din amintiri.. pot zbura prin tristeţea liniştii perfecte.. iubesc Toamna.. tocmai pentru că iubesc mirosul amărui ce pluteşte în aer.. ador Toamna.. pentru că e Perfectă.. în lumea mea..

Cred că.. melancolia şi dispreţul morţii faţă de viaţă.. ne pot face ceva mai sensibili.. mai predispuşi tristeţii.. mai maturi... mai Fericiţi.. Şi chiar dacă toate acestea.. poate nu rezumă fericirea în lumea voastră.. ei bine, o rezumă în lumea mea.

Sensibilitatea.. te face să fii OM.. 

Tristeţea.. te face să fii pregătit pentru fericire..

Maturitatea.. te face să înţelegi şi să preţuieşti fericirea..

Simplu.

Ştii..îmi e dor de simplitate.. îmi e dor să scriu cu lumină în jurnalul lumii mele interzise.. 

Am înţeles din ultima perioadă a vieţii mele că nu pot trăi fără zbucium, nu pot trăi fără tremurul meu lăuntric.. nu pot trăi fără speranţa că mâine.. voi Simţi din nou, voi Crede din nou.. voi Spera din nou.. 

E simplu. Am nevoie de zbucium şi de linişte în acelaşi timp... am nevoie de curcubee şi de întuneric .. am nevoie de fluturi şi de păianjeni.. poate pentru că sunt compusă din cântec şi poezie, sau pentru simplul fapt că.. albastrul îmi curge prin vene..

Ştii.. nu am nevoie de multe pentru a fi fericită.. îmi ajunge o seară răcoroasă.. undeva departe de viaţa strâmbă a oraşului.. o seară în care să mă las sugrumată de milioanele de fluturi pe care i-ai trezit în mine.. o seară în care să mă las cercetată de privirea ta albastră-verzuie.. o seară în care ochii noştri să vorbească.. iar inima să asculte.. 

Şi chiar dacă.. distanţa e mare, şi chiar dacă e greu.. şi chiar dacă, poate voi suferi.. am să risc..

Post aniversar :)

Cred că una dintre calităţile mele este aceea că.. memorez numerele de telefon foarte repede şi că nu uit niciodată zilele aniversare.. şi, ei bine, peste 3 zile voi împlini un an de când tot cred, sper şi simt.. un an în care am luptat, am fost rănită, uneori indiferentă sau foarte veselă.. un an în care au trecut mulţi de " Tine " prin sufletul meu.. rănindu-mă.. un an în care mi-am făcut patru găuri într-o ureche şi am purtat multe brăţări pe mâna stângă.. un an în care am muncit mult.. şi am avut şi multe bucurii.. un an în care mi-am dedicat 90% din timpul meu Flautului...

Azi am conştientizat că scriu pentru a lăsa o urmă.. pentru a le spune copiilor mei că Eu, pe vremea mea, preferam să stau şi să scriu.. să citesc sau să studiez decât să pierd timpul pe străzi discutând acelaşi subiect de un milion de ori (cum îmi spune acum tatăl meu).. şi vreau să scriu aici până când va veni şi momentul acela.. în care le voi arăta copiilor mei ce mamă extraordinară au..:)).. mda.. 

Dacă vă întrebaţi cum mă simt după un an.. ei bine.. mă simt mai matură.. mai completă.. mai sigură pe mine.. visez în continuare şi cred că lumea e la picioarele mele.. cu iubirea e la fel.. o joacă. Ştiu că.. de cele mai multe ori sunt prima ce îşi strânge jucăriile şi pleacă fiind dezamăgită de partenerul de "joacă".. dar sper că în timp... mă voi educa din punctul ăsta de vedere.. sunt acelaşi om independent, dar care are o reală nevoie de  echilibru.. sunt o dezorientată din toate punctele de vedere datorită meseriei, bănuiesc.. sunt acelaşi om care vorbeşte mult şi care caută " Idealuri ".. care caută în oameni.. bunătate şi iubire.. sunt aceeaşi.. poate cu câteva bucăţi de suflet lipsă.. cu câţiva prieteni lipsă.. cu câţiva oameni dragi lipsă..

Pentru voi.. cei  care m-aţi pierdut.. sunt aceeaşi.. doar că am învăţat de la voi că trebuie să fiu mai egoistă, mai rece, mai acidă.. şi aşa am şi făcut.. fiecare a gustat mai devreme sau mai târziu asta pe pielea lui .... roata se mai şi întoarce.. 

Pentru voi.. cei ce încă mă aveţi, mă aveţi pentru că mă meritaţi, pentru că nu sunteţi nici egoişti, nici complicaţi, nici sofisticaţi şi nici nepăsători.. sunteţi oameni de suflet pentru care întotdeauna voi avea un zâmbet şi jumatate de oră să bem o cafea.

M-am grăbit în a sărbători un pic mai repede pentru că peste 3 zile voi fi undeva la 700 de km de casă şi.. nu se putea ca să nu amintesc măcar că pe 5 August 2011.. se împlineşte un an de când vă dăruiesc fragmente din sufletul meu.. aşa că vă mulţumesc tuturor pentru că am avut trei articole ale săptămânii, pentru că aţi promovat postările mele, pentru că mi-aţi citit cuvintele şi pentru fiecare impresie sau sfat pe care mi l-aţi oferit. Mulţumeesc muult >:D < !!!

Spune-mi că..

Spune-mi.. fără cuvinte, fără lumină, fără sunet că.. în lipsa mea sufletul tău e pustiit.. Spune-mi.. că atunci când va ploua vom sta amândoi pe balcon şi vom bea lapte şi mă vei îmbrăţişa, iar eu mă voi ascunde în braţele tale..

Spune-mi.. că niciodată, nimeni nu mă va iubi aşa cum o faci tu.. spune-mi.. că Doar tu mă poţi înveli noaptea, doar tu poţi să-mi fredonezi fragmente din sufletul tău.. doar cu tine pot depăna amintiri şi.. doar cu tine mă pot certa, împăca, doar pe tine te pot ierta, doar cu tine pot împărţi prajiturile, visele.. sufletul.. doar cu tine mă pot uita la filme siropoase la care să plângem împreună, doar cu tine mă pot bate cu perne şi doar cu tine pot vorbi despre cărţi, doar cu tine pot merge la concerte. Spune-mi..

Spune-mi că.. doar tu trebuie să mă trezeşti cu un sărut în fiecare dimineaţă.. doar tu ai voie să îmi pregăteşti câteodată micul dejun.. doar cu tine pot avea parte de dimineţi târzii.. doar cu tine pot trece peste probleme.. peste neînţelesuri sau mărunţişuri.. doar ţie să îţi pot dărui sufletul şi trupul meu fără ezitări.. doar ţie să îţi spun acel " DA".. atât de important..

Ştii.. după aşa mult timp m-am hotărât şi voi lupta împreună cu tine.. pentru Noi.. sper doar să nu fie prea târziu..

Sfârşit.

Pur şi simplu aş vrea să îmi pese şi, ei bine, nu îmi pasă..

Cred că m-am împleticit cam mult în povestea asta şi aşa fără prea multă realitate. Simplu. Am crezut în tine, sau mai bine spus, mi-am dorit să cred în tine şi .. am crezut într-un vis.

Un sfat pentru cei ce sunt cam mult cu capul în nori.. aşa ca mine.. ViSeLe, dragii mei, nu prea se transformă în realitate, iar cand o fac, ori sunt coincidenţe, noroc.. ori cel ce îşi îndeplineşte visul are o ambiţie ce domină celelalte sentimente. Şi toate visele ce devin realitate datorită ambiţiei, niciodată nu vor aduce fericire.. atâta timp cât.. AMBIŢIA e mult mai importantă decât sufletul, oamenii dragi şi iubirea..

Cât despre poveşti.. ei bine, ştiu că în lumea mea există. Fiecare viaţă e o poveste şi fiecare poveste are mai multe poveşti. Poveştile sunt momente, iar noi suntem clipe.. poate că ăsta e motivul pentru care coexistăm în acelaşi minut.

Omorâm.. vise şi poveşti pentru a trăi într-un triunghi isoscel.. pentru a trăi în perfecţiune... păcat că.. trei laturi congruente nu înseamnă Perfecţiune.. cel puţin NU în lumea mea..

Perfecţiune e atunci când sufletul tău poate simţi.. atunci când eşti liber, atunci când iubeşti şi ai CE să iubeşti.

De fapt, nici nu ştiu de ce tot vă explic ce e chestia asta cu sufletul şi cu trăirile.. pentru că VOI, dragii mei nu ştiţi.. mnah.. sinceră să fiu, cred că se apropie ziua când o să mă opresc din revolta mea asupra lumii care e numai pentru ea şi cred că va fi cât de curând.. oricum.. CREDEŢI, SPERAŢI şi SIMŢIŢI.. 

Şi nu s-au unit..

Şi plouă.. şi îmi e dor de tine.

M-am îmbătat cu vise. Am ales drumul cel mai scurt spre fericire.. iar fericirea  aia nu îmi oferea nimic altceva decât sentimentul de " trebuie pentru că merit..".. şi nu am meritat..

Am plecat din tine.. şi în acel moment am rămas fără busolă în drumul meu.. am rămas speriată, rănită.. panicată.. şi nu ştiam încotro să o apuc.. aşa că te-am ales pe Tine.. să mă îndrumi.. PROST.. nici măcar nu ne aflam pe acelaşi drum.. şi totuşi m-ai ghidat.. până am ajuns în momentul când trebuia să decidem dacă drumurile noastre se vor uni.. şi nu s-au unit..

Şi nu s-au unit.. pentru că motivul zâmbetului pentru noi nu era acelaşi.. motivul iubirii.. ( poate e un pic cam mult spus iubire..).. nu era acelaşi.. ţelurile nu erau aceleaşi..

Ne-am jucat. Păcat că pentru mine nu a fost o joacă. Păcat că am pus suflet.. păcat că nu am fost indiferentă.. păcat că am mai jucat jocul ăsta şi că tot nu i-am învăţat regulile. Poate pentru tine a fost mai uşor..

Şi cât despre compromisuri.. nu am de gând să le fac. Nu am de gând să îmi mai petrec vreo secundă din viaţă cu oameni mediocri, cu oameni fără suflet şi cu oameni lipsiţi de trăiri.

Sec...

Miros de căpşuni mi s-a imprimat în suflet.. şi să ştii că... triunghiul isoscel ce mi l-am gravat în suflet.. încă sângerează.. şi îmi scaldă inima în.. mireasma frunzelor conturate perfect pe irisul ochilor tăi.. arămii sau galbeni.. sau albaştri..sau verzi.. habar nu am...

" Aţa aia " de care am aşa mare nevoie să mă readucă cu picioarele pe pământ.. nu mai e .. sau nu a fost niciodată ?!.. chiar nu ştiu.. cert e că.. îmi las sentimentele dominate de AMBIŢIE.. şi.. e prea prost..

Oricum.. ce contează !?.. caut fericire într-o lume plină de ignoranţă, o lume seacă, opacă, ştearsă.. în care e important să nu îţi fie foame, să ai tema scrisă.. eventual.. să iei notă mare în test la fizică pentru ca mama să îţi dea bani mai mulţi.. sunteţi nişte oameni foarte proşti dacă pentru voi lucrurile astea sunt importante..

Nu spun că.. nu trebuie să ştii să desparţi prin virgulă un substantiv în cazul vocativ de restul frazei.. sau să ştii că 5-3=2.. dar SUFLETUL vostru, împlinirea şi liniştea voastră sufletească nu e importantă..?!

Probabil că nu.. voi nu aveţi suflet.. mnah.

Nu am căzut din nou în oceanul de tristeţe şi melancolie.. pentru că sunt undeva printre nori.. şi atunci când vei avea suflet.. decojeşte-l de îndoială, confuzie şi indiferenţă.. parfumează-l cu bunătate şi iubire multă.. şi în momentul când va fi capabil să IUBEASCĂ.. eu mă voi trezi.. şi îmi voi da seama.. sper.. că a fost doar un vis..

4 luni...

Au trecut 4 luni.. adică aproximativ.. 120 de zile.. si aproximativ 2880 de ore şi cam.. 172800 de minute şi ştii.. lucrurile s-au schimbat.. şi noi ne-am schimbat şi mulţumesc pentru TOT..

Nu am avut ocazia să îţi spun că.. datorită ţie simt din nou.. datorită ţie zâmbesc din nou.. datorită ţie.. iubesc din nou..

Am nevoie de tine, dragul meu, şi deşi a trecut aşa mult timp.. totuşi.. sufletul meu e în continuare animat de bucuria şi de zâmbetul tău ştrengar pe care nu am să îl uit niciodată.. Promit solemn.. oricum cred că nici dacă mi-aş dori să mi-l şterg din suflet.. nu aş putea..

4 luni.. în care m-ai făcut fericită.. în care mi-ai distras atenţia de la lucrurile neimportante.. în care.. ne-am distrat şi am fost supăraţi unul pe celălalt.. 4 luni în care.. fluturii mi-au hoinărit fiecare milimetru al sufletului şi trupului meu..

4 luni în care am fost iubită, apreciată, cucerită.. fericită.. împlinită.. şi nu îmi doresc nimic altceva decât.. să îţi mulţumesc pentru tot.. şi să îţi dăruiesc tot sufletul meu..

Mulţumesc.. >:D <

Simplu..

Ştii.. în modul obişnuit şi  matematic aş putea spune.. atunci când mă hotărăsc să scriu.. ori sunt foarte fericită.. ori sunt foarte tristă.. şi mă descarc.. ori pur şi simplu.. am inspiraţie şi scriu pe o bucată de hârtie.. gânduri..

Dar  Azi.. Ei bine.. nu sunt nici foarte fericită, nici foarte tristă.. nici nu m-am gândit la ceva anume.. pur şi simplu.. sunt un om banal.. cu probleme de licean.. :)).. probleme ce mi se par de nerezolvat.. cu multe griji pe umeri.. cu povara iubirii ce nu ţine şi totuşi te face să pluteşti.. cu miile de gâze şi fluturi şi vise şi nori ce te fac să spui că vei atinge luna.. .. sunt încă la vârsta când lumea îmi stă la picioare şi când nimic nu mai contează dacă.. "EL".. nu mi-a zâmbit azi.. sau nu m-a întrebat ce fac.. :))..

Sunt lucruri banale.. simple.. dar de ajuns să te facă să vibrezi.. să plângi.. să scrii.. să te bucuri de fiecare dimineaţă.. de fiecare zâmbet împărşit... de fiecare contrazicere fără sens în care, evident, el nu va ceda pentru că " are dreptate".. şi mereu o va avea :)).. de fiecare surâs timid şi.. de fiecare atingere..

Savuraţi vârsta asta.. şi nu vă maturizaţi.. VĂ ROG..!!.. simţiţi fiecare vibraţie.. fiecare pas.. învăţaţi de la oamenii pe care îi cunoaşteţi sau pe lânga care trăiţi.. Greşiţi..Bucuraţi-vă.. mergeţi înainte indiferent ce s-ar întâmpla cu capul sus şi cu demnitate.. luptaţi pentru fericirea vostră şi chiar dacă pe drumul vostru spre căutarea fericirii o să vă răniţi.. dovediţi-vă că sunteţi puternici.. nimic nu e mai important decât fericirea voastră aşa că... nu întoarce răul.. destinul se ocupă cu plătitul restanţelor.. şi nu ăn ultimul rând..

Iubiţi, fraţilor.. şi iubiţi cu totul şi puneţi suflet indiferent dacă veţi fi sau nu răniţi.. pentru că dacă nu suferiţi acum din dragoste.. atunci când ..?!..